Grindeanu îl sfătuiește pe Tudose să comunice mai mult pe tema măsurilor fiscale

i

Fostul premier Sorin Grindeanu consideră că Guvernul ar trebui să comunice mai mult pe subiectul măsurilor fiscale ce urmează a fi adoptate, precizând că sunt măsuri bune.

„Nu pot în acest moment, fără a avea simulări în față, să vă spun exact dacă da sau nu (dacă ar fi adoptat aceste măsuri în cazul în care era încă premier — n.r.), dar sunt convins de următorul lucru: atât timp cât Mihai Tudose a luat această hotărâre, este o hotărâre bună, e o hotărâre care vine în folosul oamenilor. Poate ca și sfat din partea mea, pe care de fapt i l-am și spus, să se comunice mai mult pe acest subiect, pentru că e o etapă importantă în a explica de ce sunt bune aceste măsuri. Deocamdată auzim în spațiul public doar explicațiile celor care critică, ceea ce nu e în regulă, iar asta este treaba Guvernului în a explica aceste lucruri”, a declarat Grindeanu la Palatul Parlamentului, întrebat, ca fost premier, dacă ar fi aprobat o ordonanță de urgență prin care să fie transferate contribuțiile sociale așa cum are de gând să facă Guvernul Tudose.

În ce privește Legile Justiției, Grindeanu a menționat că acestea sunt într-un proces normal de adoptare în Parlament.

„Despre Legile Justiției, dați-mi voie să vă spun că am o nedumerire, pentru că înțeleg că sunt în dezbatere publică din luna august și un proces normal, eu nu spun că sunt bune sau rele, de a aproba o lege duce în Parlament. În acest moment, aceste legi sunt în Parlament, unde va urma o dezbatere. Nu există altă instituție care să fie mai îndreptățită decât Parlamentul României urmare a unei dezbateri și asta se întâmplă, se va întâmpla în săptămânile viitoare”, a adăugat el.

AGERPRES