Patriarhul Daniel a transmis joi un „cuvânt de apreciere și binecuvântare” jandarmilor români, în care își exprimă convingerea că „Jandarmeria Română se va afla totdeauna în slujba țării și în folosul cetățenilor, apărând legea și demnitatea persoanei umane, contribuind la promovarea iubirii față de patrie și popor și la păstrarea valorilor spirituale și materiale ale României”.
Mesajul patriarhului BOR a fost adresat cu prilejul Zilei Jandarmeriei Române și în deschiderea ședinței Consiliului Militar al Jandarmeriei Române pe trimestrul al III-lea din 2017.
„Jandarmeria Română, instituție cu responsabilitate în menținerea și restabilirea ordinii publice și a siguranței naționale, are ca ocrotitori spirituali pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, serbați în fiecare an în data de 8 noiembrie. (…) În general, îngerii ocrotesc popoare (cf. Deuteronomul 32, 8), localități și oameni, însă, încă din vechime, Sfinții Arhangheli au fost aleși îndeosebi ca patroni spirituali sau ocrotitori ai împăraților și regilor, ai conducătorilor de oști, ai armatelor care apără pe oameni de primejdii, fiind simboluri ale luptei împotriva răului. Pornind de la deviza Jandarmeriei Române — „Lex et ordo” (lege și ordine)—, înscrisă pe stema sa, vedem că idealul acestei structuri militare are unele asemănări cu ceea ce reprezintă Sfinții Arhangheli. Sfântul Arhanghel Mihail, numit de Biserică înger al legii, reprezintă ‘legea’, fiind apărător al dreptății și al adevărului, iar Sfântul Arhanghel Gavriil, numit de Biserică înger al darului sau al harului, reprezintă ‘ordinea’ sau ‘buna rânduială’, care cuprinde aceste daruri: pacea și armonia, siguranța și binele comun. Astfel, întreaga activitate a jandarmilor români are ca scop respectarea legii, asigurarea ordinii publice și buna desfășurare a vieții în societate”, afirmă patriarhul Daniel în mesajul său.
În context, Prea Fericitul apreciază cooperarea Jandarmeriei Române cu Biserica la nivel național și local, precum și în acțiuni umanitare, ca de pildă donarea de sânge în campania „Donează sânge! Salvează o viață!”, promovată de Patriarhia Română, lucru care, după cum subliniază patriarhul BOR, „confirmă, o dată în plus, că jandarmii români sunt în slujba oamenilor, a cetățenilor, indiferent de situație, aducând speranță sau bucurie și celor care se află în suferință și boală”.
„Avem convingerea că Jandarmeria Română se va afla totdeauna în slujba țării și în folosul cetățenilor, apărând legea și demnitatea persoanei umane, contribuind la promovarea iubirii față de patrie și popor și la păstrarea valorilor spirituale și materiale ale României. Totodată, dorim să adresăm alese aprecieri și mulțumiri pentru sprijinul competent și eficient pe care Jandarmeria Română îl acordă în fiecare an în organizarea sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, hramul cel mai popular al Catedralei patriarhale, dar și a altor sărbători sau procesiuni religioase (Pelerinajul de Florii, Sărbătoarea Învierii Domnului, Sărbătoarea Bobotezei etc.). În încheiere, adresăm Jandarmeriei Române felicitări și ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos să dăruiască tuturor jandarmilor români sănătate, fericire și mult ajutor în activitatea pe care o împlinesc spre binele societății noastre românești”, afirmă, în mesaj, patriarhul Daniel.
AGERPRES