În premieră, Aeroportul Internaţional Iaşi a înregistrat luni, 13 noiembrie, cifra de un milion de pasageri care au tranzitat unitatea de la începutul acestui anului şi până în prezent. Tot în premieră, timp de cinci luni consecutiv (iunie-octombrie), peste o sută de mii de călători au folosit serviciile Aeroportului Iaşi în fiecare lună, august fiind perioada cu cei mai mulţi pasageri din istoria aeroportului – 125.605, avansul fiind de aproximativ 280% faţă de aceeaşi perioada a anului trecut. La evenimentul organizat cu această ocazie la Aeroport au fost prezenţi conducerea Aeroportului Iaşi şi a Consiliului Judeţean Iaşi, reprezentanţi ai companiei Blue Air, dar şi ai mediului de business local. S-au ţinut discursuri, apoi au fost intampinaţi şi premiaţi, într-un cadru festiv, pasagerii cu numerele 1.000.000 (Veronica Pop) şi 1.000.001 (Lavinia Putină), care au călătorit pe ruta directă Koln-Iaşi, operată de compania Blue Air. Veronica Popa, pasagerul cu numărul 1.000.000, a primit din partea conducerii Aeroportului un voucher cu toate destinațiile acoperite de Blue Air, de la Iaşi, valabil un an, o valiză de cală şi un rucsac din partea magazinului Valigeria, în timp ce Lavinia Putină, pasagerul cu numărul 1.000.001, a primit o duplomă din partea Aeroportului Iaşi, precum și un abonament pentru parcare gratuita pe parcursul unui an, precum şi o geantă de voiaj din partea magazinului Best Value.”Capacităţile de procesare au ajuns la limită, iar presiunea concurenţei cu celelalte aeroporturi din regiunea Moldovei ne obligă să urgentăm investiţiile în dezvoltarea unei noi infrastructuri. Sperăm foarte mult ca anul viitor, proiectele noastre de dezvoltare să fie în faza de execuţie, iar împreună cu companiile aeriene să putem deschide rute noi. Totodată, avem în vedere extinderea gamei de servicii conexe destinate călătorilor, preocuparea noastră fiind nu doar aceea de a crea spaţiu pentru procesarea eficientă, ci şi aceea de a le oferi clienţilor noştri servicii diverse şi de calitate. Nu în ultimul rând, dezvoltarea acestui obiectiv depinde de existenţa unui drum de acces corespunzător către/dinspre Aeroport”, a declarat Alexandru Anghel, Director General al Aeroportului Internaţional Iaşi. La rândul său, Tudor Constantinescu, Directorul Comercial al Blue Air, a precizat că ziua de 13 noiembrie 2017 este una istorică pentru Aeroportul Iaşi. „Suntem convinşi că pasagerul 1.000.000 este doar o etapă intermediară şi că piaţa din această regiune are potenţial mult mai mare de creştere, ce va începe să fie captat odată cu deschiderea noilor rute Blue Air de anul viitor” , a declarat Tudor Constantinescu. În alocuţiunea sa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, a anunţat că administraţia judeţeană va continua dezvoltarea aeroportului. „Avem în plan realizarea unui terminal mai spaţios şi mai modern, care să poată procesa patru milioane de pasageri pe an. De asemenea, este absolut necesar să avem o zonă cargo, investiţie care va atrage investitori la Iaşi şi care va contribui, cu siguranţă, la dezvoltarea economică a reginii noastre”, a spus Maricel Popa. Traficul estimat pe Aeroportul Iaşi, până la finalul anului 2017, este de 1.150.000 de călători, ceea ce ar însemna o creştere de aproximativ 40% faţă de anul 2016, când s-a înregistrat un număr de peste 881.000 de pasageri, şi de 215% faţă de anul 2015. Aeroportul Internaţional Iaşi este, în prezent, al treilea aeroport regional din ţară, raportat la numarul de pasageri transportaşi, şi primul din zona Moldovei. (Edmond Macri)