Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că a luat toate măsurile pentru ca înscrierile în învăţământul primar să se desfăşoare în cele mai bune condiţii, menţionând în acest sens că a fost deschisă şi o linie telefonică gratuită pentru informarea părinţilor.
Camelia Gavrilă, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, a declarat că în conformitate cu reglementările în vigoare, în interesul educaţional al copiilor, în condiţiile în care învăţământul obligatoriu începe cu clasa pregătitoare, iar înscrierea în clasa pregătitoare a copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2013 inclusiv, este obligatorie. Conform acesteia, fiecare copil are asigurat un loc, numărul de locuri disponibil pentru clasa pregătitoare fiind mai mare decât numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învăţământul primar. “Părinţii au acces la informaţiile privind clasa pregătitoare pe site-ul ISJ Iaşi, www.isjiasi.ro, dar şi pe site-ul fiecărei unităţi de învăţământ care face înscrieri pentru învăţământul primar. De asemenea, în intervalul 30 martie-7 aprilie, fiecare unitate de învăţământ în care există clasă pregătitoare va organiza Ziua porţilor deschise, moment în care părinţii şi copiii pot vizita spaţiile şi pot discuta cu cadrele didactice. În intervalul 1-12 aprilie în grădiniţe vor fi organizate întâlniri pentru informarea şi consilierea părinţilor ai căror copii vor fi cuprinşi în învăţământul primar în anul şcolar 2013-2014. Începând cu ziua de 1 aprilie 2013, părinţii pot apela gratuit numărul verde 0800 816 232, de luni până vineri în intervalul 9.00-16.00 şi pot primi consultanţă de la specialiştii în educaţie în vederea înscrierii copiilor în învăţământul primar sau clarificări în privinţa legislaţiei specifice”, a precizat Camelia Gavrilă.