Alina Gorghiu despre deciziile din Comisia specială privind legile Justiției: Opoziția a obținut o victorie de etapă

Senatorul PNL Alina Gorghiu a declarat vineri că Opoziția a obținut o victorie de etapă la dezbaterile pe legile Justiției prin reglementările privind numirea procurorilor șefi și a afirmat că toate amendamentele care pot modifica substanțial legislația ar putea fi adoptate în plenul Parlamentului.

„Aș spune că e o victorie de etapă a PNL și a Opoziției în general sau o victorie a raționalului din sala asta, pentru că, practic, a rămas reglementarea din legea actuală. Eu nu pot însă să zâmbesc și nu vreau să mă bucur deloc pentru că toate amendamentele despre care ați auzit că ar fi putut să modifice substanțial legea au rămas la amendamente respinse. Într-un limbaj cât se poate de comun, asta înseamnă că se pot face modificări în plenul Parlamentului, astfel încât președintele României să fie scos de tot, definitiv, din procedura de numire a procurorilor șefi”, a spus Alina Gorghiu la Palatul Parlamentului la finalul ședinței Comisiei parlamentare speciale pentru Legile Justiției.

Ea a adăugat că în modificările privind Statutul judecătorilor și procurorilor discutate la comisia specială „sunt multe alte necorelări”.

„Evident că sunt aspecte în continuare de neconstituționalitate în modificările făcute cel puțin în ultimele zile. Ne vom gândi foarte clar cum le sumarizăm astfel încât să putem să atacăm la Curtea Constituțională modificarea pe legea 303. Luni subiectul la comisie va fi legat de răspunderea magistraților, unde iarăși vom avea o multitudine de opinii și veți vedea atunci poziția PNL. (…) Ce m-a surprins însă este că CSM a venit cu niște propuneri nu chiar bune pentru sistemul judiciar, dar nu am să critic CSM acum, cred că e mai important că s-a ajuns la un text civilizat. Curtea Constituțională vede cum am susținut și noi, și anume că scoaterea președintelui din procedura de numire a procurorilor cu funcții înalte înseamnă golirea de conținut a atribuțiilor președintelui, motiv pentru care sunt convinsă că și cei din majoritatea parlamentară au acceptat până la urmă varianta pe care o propunem noi”, a concluzionat ea.

Comisia parlamentară specială pentru legile Justiției a decis vineri că numirea în funcțiile de procuror general, procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție, procuror-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism va fi făcută de președintele României la propunerea ministrului Justiției, menținând forma actuală a Statutului judecătorului și procurorului.

AGERPRES