Oamenii continuă să-i aducă un omagiu regelui Mihai la Palatul Regal și Palatul Elisabeta

Numeroși oameni, simpli trecători sau turiști, s-au oprit, joi, la Palatul Regal și la Palatul Elisabeta, unde au semnat în cartea de condoleanțe, au depus flori și au aprins candele și lumânări, în memoria regelui Mihai.

La Palatul Elisabeta au adus un omagiu ultimului monarh al României câteva zeci de persoane de toate vârstele, vârstnici, adulți, tineri și copii.

O doamnă mai în vârstă, care nu a dorit să-și dezvăluie identitatea, a afirmat că pentru ea regele Mihai va rămâne „o figură luminoasă pentru o istorie (…) o amintire plăcută, frumoasă”.

Soțul său a completat, afirmând că Mihai I a scris istorie „într-o perioadă tulbure, în Al Doilea Război Mondial, când a trebuit să ia o decizie grea care a fost benefică pentru țară”.

„De altfel și marile Puteri au recunoscut (…) că războiul s-a scurtat cu cel puțin șase luni de zile și decizia a fost destul de curajoasă pentru că acele vremuri erau destul de tulburi. Regele va rămâne în mințile românilor pentru că a știut să țină țara unită atunci. După acea perioadă nu a mai avut posibilitatea să conducă și să reușească să înainteze împreună cu țara”, a completat acesta.

Tot joi, la Palatul Elisabeta au fost prezenți pentru discuții tehnice privind funeraliile Regelui Mihai reprezentanți ai MApN. De asemenea, la palat a venit și directorul general al Crucii Roșii Române, Ioan Silviu Lefter. El a aprins o lumânare în fața clădirii, apoi s-a închinat.

Unii dintre cei veniți au dorit să predea scrisori de condoleanțe adresate membrilor Familiei Regale, iar câțiva tineri au folosit prilejul pentru a se fotografia cu imaginea palatului în spate. AGERPRES.

Alți bucureșteni au ales Palatul Regal pentru a aduce un ultim omagiu fostului rege al României. Marina Rotaru, lector la Universitatea Tehnică de Construcții din București, care a venit împreună cu mai mulți studenți a exprimat părerea că un astfel de suveran este „unul dintre cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu, dar și dintre cele mai rare”.

„L-am pierdut. Un politician spunea zilele trecute că românii se despart de Regele Mihai. Nu, noi nu ne despărțim de Regele Mihai, îl primim în inimile noastre și de acum încolo îl vom purta în inimile noastre generație de generație”, a adăugat ea.

Aceasta a criticat actuala clasă politică, despre care a afirmat că este formată „în principal” din oameni fără „o educație care să însemne o cunoaștere a istoriei țării, a geografiei, a culturii țării respective”.

„Ne pare sincer rău că îl pierdem pe regele Mihai, dar el ne-a lăsat un testament politic prin discursul din anul 2011, din Parlament. Dacă fiecare român, noi oamenii simpli de pe stradă, l-am citi cu luare aminte din când în când, cred că încetul cu încetul ne-am îndrepta un pic coloana și poate în viitorul poate nu chiar apropiat, dar nici foarte îndepărtat, am alege o altă clasă politică”, a mai spus Rotaru.

Și profesorul Radu Vasiu, președintele Senatului Universității Politehnica Timișoara, a semnat în cartea de condoleanțe de la Palatul Regal.

„Am decernat titlul academic cel mai înalt, acela de Doctor Honoris Causa, Majestății Sale, pe 27 decembrie 2010, la Săvârșin. În toată cariera noastră am considerat întotdeauna că ne închinăm până la urmă unor idealuri oarecum comune: Majestatea Sa, datoria față de țară, de popor, noi — datoria față de generațiile viitoare. Din acest punct de vedere, tot ceea ce a făcut Majestatea Sa înseamnă un reper moral pentru noi și chiar fără să ne dăm seama, de multe ori ne-a marcat viața într-un mod pe care poate că îl vom realiza abia mai târziu. Din acest punct de vedere, am ținut să aducem și pe această cale un ultim omagiu”, a declarat Vasiu.

Constantin Marțian, președintele Alianței Civice, a depus o coroană de flori în fața Palatului Regal.

„Din partea Alianței Civice a fost depusă o coroană de flori, asociație care în trecut a fost extrem de importantă, există încă, cu acțiuni mai reduse. Apropierea noastră față de tot ceea ce a însemnat monarhie constituțională și Regele Mihai I al României a fost totdeauna un subiect important pentru noi. În momentele acestea atât de triste pentru țara întreagă, am adus și noi o coroană din partea Alianței Civice”, a spus Marțian.

Regele Mihai I, fostul suveran al României, a murit marți la vârsta de 96 de ani la reședința sa din Elveția.

AGERPRES