Bețivi comunitari
Bețivi matinali
aduși cu dimineața-n cap
la margine de mese
purtau în ei ora exactă
cum câinii maidanezi
aveau un cip
să-i recunoști după cum latră
când ceasul bate-n poartă
ora zece
se scurge pe sub străzi
mirosul acru
de vechi, stătut și nespălat
astfel permis
recunoscut de lege
să fii bețiv
femeie sau bărbat
pupat de bună voie
sau pupat rece
cinzeaca
face legea lui nu pot
nu știu, nu vreau sau nu-l cunosc
o dublă – Rege te numește
când sticla dăruită-ți face rost
de sclavi
că-n ochii lor
nu mai poți crește
ferice sunt bețivii de la țară
pe ei nu poți să-i ocolești
căci dacă riști această strategie
riști să-i transformi în
cerșetori funești
pierzând să-i vezi
cum cresc, când crești
bețivii au răspunsuri îngerești
când îi întrebi:
– De odobești, cotnari, cotești ?
– Fie ce-o fi ! Să picure
până la moarte
din țâța sfânt-a strugurelui
care te dă pe spate!
Locuințele sinelui
m-am așezat
în urma
lăsată de talpa
de dinaintea mea
sau de talpa
de după mine
ca și cum
aș fi dorit să zbor
în mormânt
sau să mă îngrop
în cer
ca într-o poveste.
Sălbăticirea Poemului
Mi-a sărit Poemul
la beregată
de atâta sălbăticire
Surprins am rămas
de formele fiarei
mai ales că
pantofii cu toc
îi arcuiau torsul
într-un salt năucitor
Victima Poemului
în mine încolțea
de jur împrejurul atingerii
asemenea florii de mac
ce-ți însângera
privirea
mușcată de îndepărtare.
Copilul de mingi al suferinței
Am căzut din brațele tale
cum o icoană
mai cade în păcat.
Cu aceeași absurdă
întâmplare
încercam să-mi adun
șansele
pentru mișcarea firească
de a-mi trece prin părul tău
degetele însângerate
de florile culese
de sub roua dimineții
și apoi mi-am dat seama
că florile acelea de pe câmp
sunt de fapt
florile de pe mormântul
în care mi-am îngropat
tăcerile
smulse în piața publică
cu cleștele înroșit
păstrătorul urmelor
marilor schingiuiți ai acestei lumi.
(în fața cărora suferința mea
rămâne un fel de
copil de mingi al suferinței
chiar dacă și ea
poate îngriji un mormânt).
ADI CRISTI