cornel.p.alin@gmail.com

Elena Udrea: V-am plătit prestaţia prin campanii sau salariile de jurnalişti “deontologi”, #rezist acum

Fostul ministru, Elena Udrea, îi atacă pe unii politicieni şi jurnalişti, scriind pe Facebook că a ajuns să aibă dosare penale pentru că a plătit prestaţia unor politiceni în campanii sau a acoperit salariile unor jurnalişti care acum se consideră ca făcând parte din categoria „#rezist”.

„Sper ca aţi început anul cu bine si ca asa va fi tot 2018. Evident, as fi vrut sa rămân in atmosfera de liniste si pace a sarbatorilor, dar oricat m-am abtinut pana acum si am stat indiferenta la mizeriile unora, o sa le transmit acestora un mesaj. Mai lichelelor, ati uitat cand lingeati clanţa sa va sprijin sa luati functii in partid, ca de proşti şi corupţi ce erati v-a dat partidul la o parte, de la ANAF spre exemplu, să va sustin candidaturile, pe la primariile de sectoare spre exemplu, să vă finanţeze Cocos, pe unii în politica, pe altii în presa… Voi, niste nulitati ipocrite vorbiti de mine astăzi???

Eu am dosare penale si sunt “coruptă” pentru ca v-am plătit vouă prestatia politică de rahat prin campanii, sau salariile de jurnalişti “deontologi”, #rezist acum. Acestea sunt acuzatiile care mi se aduc, banii acestia sunt “banii furati de Udrea”!!!”, scrie Elena Udrea, pe Facebook

Fostul ministru nu nominalizează pe cineva, însă se întreabă dacă ar trebui să vorbească deschis despre fiecare în parte.

„Dacă eu nu va torn, mai lichelelor, o fac pentru mine, să nu fiu şi eu una ca voi. Dar dacă vă faceţi calculul ca o să fiţi lăsaţi în pace dacă va mutati limba în fundul Sistemului acum şi, pentru că aţi sărit în barca lui Johannis, eu vă spun că sunteţi proşti până la capăt. Lichelele tot plătesc odată şi odată!”, mai scrie Udrea.

Sursa: MEDIAFAX