Și în anul 2018, ansamblul Palas le va oferi clienților săi o agendă bogată de evenimente. Seria manifestărilor culturale apreciate de publicul larg va debuta sâmbătă, 6 ianuarie 2018, de la ora 19.00, atunci când pe scena din Atriumul Palas Mall va urca Filarmonica de Stat „Moldova” Iași.
Devenite deja o tradiție pentru începutul de an, concertele Filarmonicii găzduite de ansamblul Palas aduc în mijlocul spectatorilor arta muzicală și buna dispoziție. În prima zi de sâmbătă din acest an, de la ora 19.00, în Atrium, ieșenii sunt invitați să se delecteze cu un „Cocktail de Anul Nou”. Toți cei pasionați de ritmurile clasice, dar și cei care vor să petreacă o seară de week-end pe note muzicale, sunt așteptați la spectacolul oferit de Filarmonica „Moldova” Iași. Selecția de lucrări celebre va prinde ritm în interpretareaorchestrei simfonice, coordonată de maestrul Ilarion Ionescu-Galaţi. Cei prezenți îl vor putea asculta și pe solistul Florin Ionescu-Galaţi, cunoscut violonist care a cucerit melomanii din țară și din străinătate, alături de orchestre recunoscute la nivel internaţional.Evenimentul face parte din stagiunea 2017-2018 a Filarmonicii de Stat „Moldova” Iaşi, dedicată Centenarului Marii Unirii.
În plus, cei prezenți vor putea îmbina spectacolul muzical cu sesiuni de shopping în magazinele Palas Mall, care au dat startul promoțiilor de iarnă. Vor putea alege ținute în tendințe, încălțăminte la modă, bijuterii și accesorii, cosmetice, articole sportive sau pentru casă cu discounturi care ajung până la 70%.