24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Se poate spune deja că am intrat în anul 2018, cu toate motoarele pornite, chiar dacă România, peste 16 zile, este așteptată la o porție de fasole cu cârnați, oferită de organizatorii Sărbătorii Naționale a Unirii Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859. Nu trebuie să uităm că suntem în anul Centenarului, an ce va spori importanța evenimentelor firești agendei înfăptuirii lor. Dar, până la acest eveniment made in Iași, trebuie să ținem minte că pe 15 ianuarie sărbătorim Ziua Culturii Naționale, dar și nașterea Poetului Național, Mihai Eminescu sau, mai corect spus, într-o firească enumerare: nașterii lui Mihai Eminescu și mai apoi sărbătorirea Zilei Culturii Naționale.
Aceste două borne de hotar al identității neamului românesc sunt sărbători pe care poporul român și le asumă total, oferind lumii întregi șansa poporului crescut din rădăcinile sale, din vechimea primelor semințe, ale cărui rod a fost nașterea chiar a poporului și nu s-a lăsat purtat de vânt, împrăștiat sau încolțit în alte brazde, străine limbii materne născută odată cu nașterea lutului de dinaintea frământării. Sărbătorile noastre străbune, recunoscute între timp a fi sărbători naționale nu sunt conjuncturale. Ele încearcă să păstreze în memorie parcursul pe care din moşi-strămoşi și l-au asumat, nu ca pe o întâmplare, ci pur și simplu asemenea destinului implacabil, fără de care nu am fi reușit să ne păstrăm unitatea sub rigorile inexplicabilului, care de cele mai multe ori dezbină. Din zorii nașterii noastre, ca popor responsabil, care acceptă să-și ia în seamă destinul, am fost puși sub semnul iubirii, chiar dacă nu avem voie să ne refuzăm amintirile încremenite în răzbunări și trădări, în slăbiciuni și orgolii rănite, vanități sau alte gesturi otrăvitoare, ce au reușit să ne întârzie, de fiecare dată, la ospățul puterii, în clipa împărțirii acesteia. De fiecare dată, în milenii de viață de zi cu zi, am fost sacrificați de ceasul cel rău, astfel încât ne-am mulțumit să ne construim din aproape în aproape o istorie concretă a ceea ce am fost, suntem și vom fi, căci, indiferent de ce a fost (este sau va fi) cu noi, în curgerea noastră de la izvoare spre gurile de vărsare ale vieții, noi nu am trebuit să venim de nicăieri, noi am fost tot timpul aici, acasă, noi nu am primit nimic, noi nu am luat nimic, noi am născut și construit viața noastră cea de toate zilele, oferindu-i lui Dumnezeu magică găzduire și închinăciune, de când Apostolul Andrei a venit și pe la noi, împlinindu-se astfel marea deschidere a sufletelor spre lumea veșniciei prin spirit și rugăciune dată închinării noastre, nu sub formă de dar, ci pur și simplu ca o formă supremă de exprimare, ca un contact direct între noi, muritorii și mântuirea lui Dumnezeu.
Anul 2018 în destinderea sa, filă cu filă, zi cu zi, pentru toți muritorii (care își caută nemurirea) va fi un an normal, firesc, o scurgere a timpului matematică, cu abateri de zecimi de secundă, dar care nu ne poate încurca întâlnirile programate, fie cu iubirea dumnezeiască sau cu iubirea pământeană, fie la întâlnirile de afaceri sau la cele de familie. Abaterile infinitezimale se adună timp de patru ani în interiorul lunii februarie, până când mai câștigăm o zi de trăit, un 29 februarie al anului bisect.
În rest și acest Nou An se anunță pentru restul planetei ca fiind un an la fel de imprevizibil sau la fel de previzibil, cum a fost și 2017 (de exemplu), funcție de bagajul de informații pe care poate fiecare din noi să-l ducă și mai ales să aibă acces la el. Pentru noi, românii, anul 2018 nu poate fi altfel decât un an aparte. Un an în care Centenarul Mari Uniri de la 1918 ne-a oferit șansa de a fi împreună, după mai bine de 300 de ani de când, pentru prima oară, Mihai Viteazu, a încercat să facă o poză de familie cu cele trei provincii românești, Moldova, Transilvania și Țara Românească, fotografie care nu a ținut decât o sclipire de blitz, după care s-a voalat aproape instantaneu, pentru ca pe 1 decembrie 1918 să reușească marea provocare, aducerea sub același drapel de țară a limbii române, generând, poate, una dintre cele mai spectaculoase uniri ale începutului de secol XX, unire ce a oferit lumii întregi (și mai ales Europei) una dintre cele mai spectaculoase țări, un popor nărăvaș, dar harnic, frumos, deștept, cald, ospitalier, săritor, prietenos, dar (din când în când) alterat în zona solidarității, fiind, în acele clipe, plecat cu ”capra vecinului” la păscut.
Presimt că anul 2018 nu va rămâne un an indiferent pentru românii acestui început de mileniu, chiar și numai pentru că acest popor nu a rămas nimănui dator niciodată, așa cum nu și-a rămas sieși dator niciodată. Aniversarea trecerii unui veac de la Marea Unire poate fi un bun prilej de reconsiderare a acestei moșteniri naționale, pe care fiecare dintre noi va fi dator nu doar cu ruga sa fierbinte întru înfăptuire, cât mai ales va fi obligat de apăsarea centenară să fie prezent, activ și solidar cu reconsiderarea Marii Uniri, în dimensiunea lăsată de înaintașii noștri, care la rândul lor au ținut genunchii așezați pe paloșul domnitorului unificator de țară și de limbă națională.
ADI CRISTI
