Consilierii județeni ieşeni se vor întruni joi, 18 ianuarie, de la ora 10.00, în prima şedinţă extraordinară de plen din acest an. Pe ordinea de zi a întâlnirii, care se va desfăşura în Sala Galbenă a Prefecturii, se va afla, printre altele, şi proiectul de hotărâre privind propunerile de repartizare pe unitățile administrativ – teritoriale din județul Iași, pe anul 2018, a sumelor ce reprezintă fondul constituit la dispoziția Consiliului Județean din cotele defalcate din impozitul pe venit. Potrivit legii, aceste sume se repartizează integral în anul 2018 comunelor, orașelor și municipiilor din județ, prin hotărâre a Consiliului Județean, pentru achitarea de către acestea a arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcționare și/sau de capital, în ordinea cronologică a vechimii arieratelor, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală și pentru susținerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală. De asemenea, tot la şedinţa de joi, consilierii judeţeni vo aproba estimările pe anii 2019 – 2021 privind repartizarea pe unitățile administrativ – teritoriale din județul Iași a procentului de 20% din cotele și sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcționare și/sau de capital, în ordinea cronologică a vechimii arieratelor, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală și pentru susținerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală, conform Legii nr. 2/2018 a bugetului de stat pe anul 2018 și Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare. (E.M.)