Breaking News

Vlad Maistorovici, unul dintre cei mai apreciaţi compozitori şi violonişti ai generaţiei tinere de muzicieni, va prezenta, duminică, în premieră mondială, la prestigiosul muzeu londonez Victoria & Albert, fragmente din prima sa operă, „Impaled”

Vlad Maistorovici, unul dintre cei mai apreciaţi compozitori şi violonişti ai generaţiei tinere de muzicieni, va prezenta, duminică, în premieră mondială, la prestigiosul muzeu londonez Victoria & Albert, fragmente din prima sa operă, „Impaled”, inspirată de piesa „A treia ţeapă” de Marin Sorescu.

Potrivit unui comunicat al ICR Londra, transmis joi AGERPRES, libretul este scris de Richard Crane, iar montarea îi aparţine regizoarei Faynia Williams, care a lucrat şi în România la sfârşitul anilor optzeci şi imediat după 1989. În distribuţie figurează soprana Becca Marriott, tenorul Oliver Brignall şi baritonul Matt Kellett, alături de membri ai The 12 Ensemble.

Proiectul, care face parte dintr-o serie de evenimente conexe dedicate expoziţiei „Opera: Passion, Power & Politics”, una dintre cele mai cunoscute şi vizitate expoziţii ale capitalei britanice în 2017, este susţinut, pe lângă ICR Londra, de un consorţiu format din Brighton Theatre, Victoria & Albert Museum, Opera Regală Covent Garden, Fundaţia Raţiu, Nigel Pittman, Baron Michael de Styrcea şi Brighton Early Music Festival.

Vlad Maistorovici a decis să scrie prima sa operă în urma colaborării cu Brighton Theatre din anul 2015, când a compus muzica originală a spectacolului „Vlad the Impaler”, adaptarea realizată tot de cuplul artistic Faynia Williams – Richard Crane după textul lui Marin Sorescu, pe care cei doi l-au şi cunoscut în urmă cu treizeci de ani, şi montată cu sprijinul ICR Londra.

Născut la Ploieşti (în 1985), Vlad Maistorovici a fost elev al Liceului de Artă „Carmen Sylva”. Cu susţinerea regretatei pianiste Lory Wallfisch, a candidat şi obţinut o bursă integrală la prestigioasa şcoală de muzică Yehudi Menuhin, unde a studiat vioara cu profesoara Natalia Boyarsky.

Şi-a continuat studiile la Royal College of Music şi, în paralel, a studiat repertoriul cameral cu Bruno Canino la Florenţa. Şi-a desăvârşit studiile cu legendarul violonist Pierre Amoyal la Conservatorul din Lausanne, unde a absolvit cu prestigioasa diplomă de Master Solist.

În 2015 a fondat „Vibrate! Festival” la Braşov, un eveniment internaţional anual care explorează modalităţi de a diversifica şi împrospăta experienţa ascultării muzicii clasice.

Nonconformistul violonist-compozitor-dirijor Vlad Maistorovici are o activitate internaţională ca solist şi muzician de cameră, cu un repertoriu care se întinde de la Bach la Turnage, prin Enescu şi Freddie Mercury. Compoziţiile sale sunt interpretate de orchestre şi artişti de talie mondială. AGERPRES/(AS – autor: Daniel Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Gabriela Badea)

 

Sursa foto: icr.ro/londra