Preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, a declarat că PNL va face o consultare a bucureştenilor privind cea mai potrivită locaţie pentru Spitalul Metropolitan.
„Doamna Firea are pentru Spitalul Metropolitan cel puţin două locaţii în sectorul 3 şi 6. PNL va face o consultare a bucureştenilor în legătură cu cea mai potrivită locaţie”, se arată într-un comunicat de presă.
El a subliniat că susţine construirea Spitalului Metropolitan. „Ideea doamnei Firea că eu sau PNL sabotăm realizarea Spitalului Metropolitan este o gogoaşă umflată, iar indignarea televizată a doamnei Firea sprijină poza de primar ‘care face’. Susţin construirea Spitalului Metropolitan, cum de altfel chiar doamna Firea recunoaşte că am afirmat încă din 2016, iar PNL nu a blocat niciun spital; dar acest spital trebuie să răspundă nevoii bucureştenilor de localizare accesibilă”, a spus Buşoi.
El a menţionat că PNL i-a oferit primarului general cel puţin două locaţii pentru Spitalul Metropolitan, în sectorul 3 şi în sectorul 6, ambele locaţii având avantajul că sunt în oraş, nu la capătul lui.
Buşoi a spus că ambele zone au facilităţi de transport, de care zona Pipera nu dispune, şi că, în plus, există posibilitatea de a construi spitalul pe platforma Fundeni sau unde se află în prezent Spitalul Colentina.
„Doamna Firea strigă ca din gură de şarpe că i s-a blocat spitalul. Doamna Firea nu a prezentat şi nu are niciun proiect al unui spital municipal. Doamna Firea a prezentat CGMB doar o dorinţă aprigă de a transforma o bază RATB din Pipera”, a declarat Buşoi.
Potrivit acestuia, construirea unui spital municipal în zona Pipera este un risc real pentru situaţiile de urgenţă, în orice zi cu trafic normal aglomerat, date fiind problemele de infrastructură, confirmate, de altfel, şi de respingerea recentă a Agenţiei Europene a Medicamentului al cărei sediu s-a dorit a fi amplasat tot în aceeaşi zonă.
„Ca să discutăm rezonabil despre un spital municipal amplasat în zona Pipera, primăria trebuie să discute, mai întâi, despre lucrări mari de infrastructură, care să reducă problema blocajelor din trafic (…) Nici măcar guvernul PSD nu are încredere în competenţa şi bunele intenţii ale doamnei Firea, căci a respins cu graţie solicitarea doamnei Firea pentru terenul SRTV”, a adăugat Buşoi.
Proiectul de preluare a unui teren situat în şoseaua Pipera nr. 55 din administrarea RATB pentru realizarea Spitalului Metropolitan a fost respins, pe 17 ianuarie, de CGMB. Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, declara la acea dată că, prin respingerea proiectului, PNL, care a influenţat şi USR, a dat „un vot de blam” bucureşteanului. AGERPRES