Autoritatea Electorală Permanentă a virat, în prima decadă a lunii ianuarie, 3.861.664,44 lei în conturile partidelor politice, conform Normelor metodologice de aplicare a Legii 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, informează un comunicat transmis joi AGERPRES.
Partidul Social Democrat a primit, în baza algoritmului de calcul, o subvenţie de 2.115.007,07 lei, Partidul Naţional Liberal – 1.037.960,33 lei, Uniunea Salvaţi România – 297.710 lei, Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor a primit 247.258,57 lei, iar Partidul Mişcarea Populară – 163.728,47 de lei.
AEP precizează că acordarea subvenţiei lunare de la bugetul de stat Uniunii Naţionale pentru Progresul României, determinată potrivit algoritmului de repartizarea subvenţiei prevăzute în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006, aprobate prin HG 10/2016, coroborate cu prevederile art. 38 alin. (1) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, s-a suspendat prin Decizia Preşedintelui AEP nr. 32 din 31.03.2016 şi va fi păstrată în sumă de mandat. AGERPRES