Cifrele guvernării PSD – ALDE arată cheltuieli scăpate de sub control, îndatorare, stoparea investiţiilor şi sărăcirea populaţiei, se precizează într-un comunicat al Platformei România 100, după ce Ministerul Finanţelor a prezentat datele oficiale ale execuţiei bugetare din 2017.
”Din analiza Platformei România 100 reiese că prin modul în care s-au cheltuit banii publici s-a sacrificat dezvoltarea pe termen lung a României, iar ţara este vulnerabilă în cazul unei crize. Politica fiscal-bugetară nu mai stimulează creşterea economică, ci măreşte dezechilibrele macroeconomice şi îndatorează generaţiile viitoare, fără măcar a le lăsa moştenire o autostradă. Cheltuielile salariale şi de asistenţă socială au fost scăpate de sub control şi au condus la reducerea la minim a cheltuielilor de investiţii. Deficitul bugetar este de trei ori mai mare decât limita de deficit bugetar structural şi cu 5 miliarde de lei mai mare decât cheltuielile de capital. Creşterea economică este însoţită de deficit bugetar exagerat, de importuri masive şi deficit extern, precum şi de creşterea sărăciei”, se arată în comunicat.
Totodată, susţin semnatarii acestuia, dezechilibrele bugetare au afectat imediat populaţia, prin creşterea dobânzilor şi deprecierea monedei naţionale.
”Fondurile europene atrase de Guvernul PSD – ALDE sunt cu aproximativ un miliard de lei mai mici decât cele atrase de Guvernul Cioloş. Chiar şi faţă de propriul program bugetar, Guvernul PSD – ALDE se poate „lăuda” cu o absorbţie de numai 50%. Un eşec total al colectării. Veniturile totale ale bugetului general consolidat au totalizat 251,8 miliarde lei, ceea ce denotă un real eşec al colectării în comparaţie cu anul 2016 şi chiar faţă de programul asumat prin Legea bugetului. Comparând datele din bugetul iniţial cu cele din execuţie, se remarcă o nerealizare de venituri de 2,9 miliarde de lei. O umflare artificială a sumelor. S-au majorat artificial veniturile cu 12 miliarde de lei aferente plăţilor directe pentru agricultură, sume care nu s-au înregistrat în buget până în anul 2017”, subliniază sursa citată.
De asemenea, semnatarii comunicatului atrag atenţia că principalele categorii de venituri din impozitul pe profit, TVA, accize şi taxe pe proprietate au înregistrat scăderi semnificative faţă de 2016.
”Comparaţiile arată o creştere a evaziunii fiscale în 2017. Întârzieri mari la rambursarea de TVA, ceea ce afectează activitatea firmelor, posibilitatea de extindere şi de investire şi creşte costurile de operare”, adaugă sursa citată. AGERPRES