Sportivele Andreea Chiţu şi Corina Căprioriu au cucerit sâmbătă medaliile de bronz la World Masters de la Tyumen (Rusia), competiţie cu premii totale de 200.000 de dolari. Andreea Chiţu a obţinut două victorii în grupa B a categoriei 52 de kilograme, în faţa sportivelor Nodoka Tanimoto (Japonia) şi Bundmaa Munkhbaatar (Mongolia), graţie cărora s-a calificat în semifinale. În penultimul act, Chiţu a fost învinsă de Majlinda Kelmendi (Kosovo) şi a intrat în recalificări, pentru medalia de bronz. Andreea Chiţu a învins-o pe finlandeza Jaana Sundberg şi a cucerit medalia de bronz. La categoria 57 de kilograme, Corina Căprioiu a obţinut o victorie în grupa C, cu Jovana Rogici (Serbia), dar apoi a fost învinsă de Anzu Yamamoto (Japonia) şi a intrat şi ea în recalificări. Căprioriu s-a impus în faţa lui Ketleyn Quadros (Brazilia), reuşind să urce şi ea pe cea de-a treia treaptă a podiumului. La World Masters participă cei mai buni 16 judoka din fiecare categorie, conform topului mondial din luna mai. Premii totale sunt de 200.000 de dolari, fiind împărţite astfel: locul I-6.000 dolari, II-4.000, III-câte 2.000, plus două premii speciale, oferite atât în concursul masculin, cât şi în cel feminin, „Ippon of the day” – câte 1000 de dolari.