În cadrul vizitei sale de lucru în SUA, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi a avut ieri o reuniune cu conducerea German Marshall Fund. În cursul discuțiilor a fost accentuată importanța avansării eforturilor în cadrul Dialogului Strategic R. Moldova – SUA, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul diplomație publică, comunicare strategică și interacțiune cu presa al MAEIE.
De asemenea, au fost abordate prioritățile diplomației moldovenești pentru anul curent, precum și agenda bilaterală cu Statele Unite ale Americii, inclusiv prin prisma evoluțiilor și perspectivelor de cooperare RM – SUA în contextul geopolitic regional.
Derek Chollet, Vicepreședintele German Marshall Fund a comunicat despre interesul cu care GMF urmărește evoluțiile din Republica Moldova, precum și a subliniat importanța proiectelor realizate de GMF ce au drept scop consolidarea democraţiei și suveranității RM.
Părțile au convenit asupra continuității cooperării în susţinerea eforturilor ţării noastre de realizare a obiectivelor prioritare ale Guvernului Republicii Moldova privind asigurarea continuității eforturilor de implementare a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, precum și susținerea eforturilor de avansare a agendei bilaterale RM-SUA.