Tomac: PMP a redepus în Parlament proiectul privind reducerea numărului de parlamentari la 300

PMP a redepus în Parlament proiectul de lege privind reducerea numărului de parlamentari la 300, a declarat, joi, preşedintele executiv al partidului Eugen Tomac, afirmând că societatea trebuie să înţeleagă ”cât de toxic a ajuns Parlamentul”.

”Am luat decizia în grupurile parlamentare ale PMP să începem o nouă campanie în ceea ce priveşte curăţarea Parlamentului de nulităţi. Am depus din nou în Parlament iniţiativa legislativă privind reducerea numărului de parlamentari la 300. Vom începe o campanie naţională pe acest subiect pentru că credem că cei aproape 10 milioane de români care au ieşit în stradă şi au spus că vor un Parlament cu mai puţin parlamentari şi mai eficienţi au dreptate. Cred că a sosit timpul ca parlamentarii responsabili să coboare printre oameni, să meargă prin popor şi să ceară sprijinul cetăţenilor activi pentru a scăpa de această majoritate toxică”, a declarat preşedintele executiv al PMP Eugen Tomac.

 

”Nu vom cere sprijinul celor de la PNL pentru că anul trecut această lege a fost dezbătută în Parlament, iar PNL şi PSD au votat împotriva reducerii numărului de parlamentari la 300”, a spus Tomac.

Preşedintele executiv al PMP a afirmat că societatea trebuie să înteleagă ”cât de toxic a ajuns Parlamentul”.

”Este nevoie de o campanie naţională în care să îi invităm pe cetăţeni să se implice alături de noi pentru că un referendum trebuie respectat chiar dacă s-a desfăşurat în urmă cu 8-9 ani. Dacă va fi nevoie vom aduce în faţa Parlamentului un milion de români pentru a convinge PSD să nu mai sfideze voinţa majorităţii cetăţenilor. (…) Societatea trebuie să conştientizeze cât de toxic a ajuns Parlamentul”, a adăugat deputatul PMP.