Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), începând de miercuri, 14 februarie, ora 11.00, şi până joi, 15 februarie, ora 11.00, judeţul Iaşi se va afla sub avertizare cod galben de ninsori abundente, local viscolite, și depunere de strat consistent de zăpadă. Ca urmare a acestui lucru, conducerea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a cerut prefecților din județele vizate de avertizări să activeze comitetele pentru situații de urgență, acolo unde este cazul, și să aibă ca prioritate sprijinirea oamenilor care au nevoie de ajutor, dar și buna funcționare a utilităților. Având în vedere avertizarea meteorologilor, prefectul Marian Şerbescu a a verificat în cursul zilei de marţi, 13 februarie, două dintre bazele de deszăpezire, gestionate de Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași, respectiv cele de la Poieni și Valea Lupului, pentru a verifica modul în care sunt pregătite utilajele, pentru ca acestea să poată interveni rapid la stradă. „Am constatat că există suficient material antiderapant, iar utilajele sunt pregătite pentru intervenții. De altfel, pe anumite tronsoane s-a intervenit inclusiv astăzi pentru a menține circulația auto în limite normale iar cetățenii să fie în siguranță”, a declarat prefectul, la finalul vizitei. Pentru deszăpezirea drumurilor din judeţ, autorităţile ieşene dispun în acest moment de un număr de 36 de utilaje, dintre care 18 sărărițe, șase autogredere, șase autofreze și șase încărcătoare frontale. Fiecare utilaj are montat câte un sistem GPS, care permite localizarea acestora în orice moment și aflarea tronsoanelor de drum pe care ele intervin. Pe de altă parte, firmele care asigură întreținerea drumurilor în sezonul rece au în acest moment în stoc aproximativ 1.500 de tone de material antiderapant. În județ funcționează trei baze de deszăpezire, în Iași, Târgu Frumos și Pașcani, și trei puncte de sprijin în comunele Țibănești, Răducăneni și Vlădeni. În cadrul Direcției Județene de Administrare a Drumurilor și Podurilor Iași funcționează dispeceratul de iarnă, la care ieșenii pot afla informații cu privire la starea drumurilor județene și condițiile în care se circulă, sunând la numărul de telefon 0232.255.961. (Edmond Macri)