Radio România Cultural va premia luni, 19 martie, pe scena Teatrului Odeon, cele mai importante reuşite ale culturii din anul 2017. Juriul de specialitate a făcut cunoscute nominalizările la cele opt categorii de premii care vor fi acordate în cadrul celei de-a XVIII-a ediţie a Galei Premiilor Radio România Cultural.
La categoria Literatură, scriitorul Bogdan-Alexandru Stănescu a obţinut o nominalizare pentru volumul Copilăria lui Kaspar Hauser, apărut la Polirom, în colecţia „Ego. Proză”, în 2017. La această categorie, au mai fost nominalizaţi: Dan Coman pentru volumul de poezie Insectarul Coman (Charmides), Florin Chirculescu pentru romanul Greva păcătoşilor(Nemira) şi Ioana Nicolaie pentru Pelinul negru (Humanitas).
Pentru a vedea nominalizările prezentei ediţii a Galei Premiilor Radio România Cultural, click aici.
Despre volum
Roman de maturizare, roman al deformării, 12 povestiri cu acelaşi narator, toate aceste variante sînt corecte şi, în acelaşi timp, departe de a descrie cu exactitate Copilăria lui Kaspar Hauser, o reinterpretare a motivului literar al copilului crescut de lupi. Romanul lui Bobiţă, pasager al tramvaielor ceauşiste, explorator al vechilor crematorii şi al şantierelor din Berceni, este şi unul dedicat Bucureştiului, surprins în perioada sa de trecere de la socialismul luminos la democraţia originală. Dar cea mai importantă rămîne explorarea memoriei într-o proză ce se hrăneşte din materia vîscoasă a melancoliei.
Bogdan-Alexandru Stănescu (n. 1979) este scriitor, eseist, traducător, editor, preşedintele Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB). A debutat cu cronică literară în revista Luceafărul (1999), pe cînd era junior editor al Ziarului de Duminică. A publicat proză scurtă în majoritatea antologiilor „Prima mea…” de la Editura ART. În 2010 a publicat împreună cu Vasile Ernu volumul Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc (Polirom), iar în 2012 a debutat ca poet, cu volumul Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul (Cartea Românească), nominalizat la premiile revistei Observator cultural şi la premiile Radio România Cultural pe anul 2012. În 2013 a publicat la Editura ART volumul Enter Ghost. Scrisori imaginare către Osip Mandelştam, iar în 2014, cel de-al doilea volum de poeme, anaBASis (Cartea Românească), nominalizat la premiile Radio România Cultural. Din 2012 este doctor în literatură, cu teza Emil Botta: Ars moriendi. A tradus din Alberto Manguel, James Joyce, Tennessee Williams, William Faulkner, Sandra Newman, Edward Hirsch şi Paul Auster.