96 de locuri de muncă noi, înfiinţate în urma unui proiect cu finanţare europeană, de încurajare a antreprenoriatului

La sediul Prefecturii Iaşi va avea loc miercuri, 21 februarie, conferinţa de lansare oficială a proiectului „Start up Yourself”, destinat înfiinţării a 48 de noi firme în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est şi creării a minimum 96 locuri de noi locuri de muncă. Proiectul va fi implementat pe o perioadă de 36 de luni de către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) EURONEST, în parteneriat cu Development Training Consulting SRL, Blue Consulting SRL, Asociația Orientat şi Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului Iași. Finanțarea a fost obținută în cadrul POCU 2014-2020, Axa 3, OS 3.7, în baza contractului încheiat cu MDRAPFE. Valoarea totală a proiectului este de 11.836.863,04 lei (din care 11,836,863.04 lei reprezintă contribuția Uniunii Europene, prin Fondul Social European (FSE), și 1,713,501.38 lei de la bugetul național) din care se vor finanța 48 de întreprinderi cu maximum 33.000 euro. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă încurajarea antreprenoriatului și a ocupării pe cont propriu a unui loc de muncă prin susținerea înființării unui număr de 48 de întreprinderi cu profil nonagricol în zona urbană din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est și crearea a minimum 96 de locuri de muncă, ca urmare a derulării unor măsuri de formare antreprenorială pentru un număr minim de 400 de persoane. (E.M.)