Ministrul justitiei, Tudorel Toader, a anunţat că declanşează procedura de revocare din funcţie a şefului DNA, Laura Codruţa Koveşi. Toader a prezentat în această seară conţinutul şi concluziile raportului cu privire la activitatea managerială a Direcţiei Naţionale Anticorupţie. ”În primul rând am reținut o situație fără precedent, în cadrul raporturilor între autoritățile publice. Într-un singur an de zile, în 2017, au fost înregistrate trei conflicte juridice de natură constituțională, în cadrul cărora DNA, prin conducere, a fost chemată în fața instanței. Trei conflicte juridice în care CCR a circumstanțiat ferm competența DNA, în două dintre acestea sancționând comportamentul neconstituțional din partea procurorului-șef al DNA. Constatarea în sine a unui singur conflict juridic nu are aptitudinea de a revoca, asta spuneam în martie 2017. Conduitele contrare Constituției, izolate, pot fi corectate. Concluziile sunt în mod evident diferite când încălcarea Constituției depășește limitele competenței prevăzute de lege, când încălcările devin sistematice. În mai puțin de jumătate de an, DNA prin conducerea acesteia, a fost chemată iarăși în fața CCR pentru încă două conflicte. Așadar, trei sesizări într-un singur an”,a afirmat Tudorel Toader. Potrivit ministrul justitiei, la începutul lui 2017, şefa DNA a declarat ca se teme de desfiinţarea DNA. „În alt interviu, s-a lansat într-o critică dură a proiectelor de legi din dezbaterea parlamentară, acuzând politicienii şi oamenii de afaceri că lovesc împotriva efortului de curăţare a uneia dintre cele mai corupte ţări din UE”, a spus Toader. El a afirmat că a reţinut o situaţie fără precedent a raporturilor dintre autorităţile publice, fiind înregistrate trei conflicte juridice de natură constituţioală, în cadrul cărora DNA a fost chemată în faţa instanţei de contencios constituțional. ”Afirmațiile au afectat imaginea României. Sunt afirmații care crează o imagine falsă, deformată (…) Încercarea de a obține condamnări cu orice preț, în condițiile în care s-a afirmat că trebuie să se vină cu dosare importante, să se ajungă la miniștri. Decapare este cuvântul-cheie. Este absolut contrar statului de drept. Nu sunt cauze penale mai importante și altele mai puțin importante. Este destinul unui om egal cu ceilalți (…) Creșterea număruilui de achitări, sporirea cheltuielilor, raportări eronate. Aici este o pagină mai tehnică, aș vrea să explic următoarele lucruri: se raportează numărul de inculpați trimiși în judecată și se raportează numărul de achitări, concluzionându-se că a scăzut rata achitărilor. Cei trimiși în judecată nu se regăsesc între cei achitați, pentru că nu ar fi avut timp să se parcurgă. Și dacă pui raportul de achitări pe anul în curs, ai un calcul la o altă bază (…) Neimplicarea procurorului-șef în identificarea și eliminarea comportamentelor abuzive, presupuse a fi comise de subalterni. Spațiul public este plin de presupusele abuzuri ale lui Negulescu. El a fost apreciat și lăudat, în loc să fie luate măsuri de verificare (…) Falsificarea transcrierii unor convorbiri telefonice. Transcriptul are alt conținut față de înregistrare. Instanța a statuat neconcordanța, motiv pentru care cauza a fost trimisă înapoi. Dacă nu vi se pare grav, aflați că mie mi se pare a fi foarte grav”, a mai spus Tudorel Toader. Ministrul Justiţiei a precizat că raportul este elaborat pe fondul dezbaterilor care au divizat opinia publică în ultimul an. (sursa: www.antena3.ro)