La sfârşitul lunii ianuarie, rata şomajului în judeţul Iaşi a fost de 4,10%, cu 0,03 puncte procentuale mai mică faţă de luna precedentă, Numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi a ajuns la 11.846, iar numărul beneficiarilor de indemnizație de șomaj a fost de 1.202 persoane. În ceea ce priveşte categoria de vârstă, cel mai mare număr de şomeri a continuat să fie înregistrat de grupa 40-49 ani, respectiv 3.618 persoane, urmată de grupa peste 55 de ani (2.689 persoane), cei mai puţini şomeri regăsindu-se în grupa de vârstă 25-29 de ani (405 de persoane). Şomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Iaşi (35,4%) urmat de cei cu studii primare sau fără studii (29,17%) iar 24,99% sunt persoane care au absolvit şcoala profesională sau de arte şi meserii. Şomerii cu nivel de instruire liceal şi postliceal reprezintă 7,46% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 2,97%. După mediul de provenienţă, 83,14% sunt persoane din mediul rural, aflate în căutarea unui loc de muncă şi doar 16,86% din mediul urban. În cursul lunii ianuarie 2018 s-au încheiat 674 contracte individuale de muncă ca urmare a acordării serviciilor de asistenţă personalizată de către funcţionarii AJOFM Iaşi. (E.M.)