Deputatul Cosette Chichirău (USR) a lansat o iniţiativă legislativă care prevede înfiinţarea cabinetelor mobile de medicină dentară, după modelul existent deja în ţări precum SUA, Olanda sau Germania. Potrivit parlamentarului ieşean, inițiativa vine să acopere un gol legislativ, care în prezent face imposibilă autorizarea sanitară a cabinetelor mobile, deși funcţionarea lor este prevăzută în Legea nr. 95/2006, nu însă şi normele metodologice de aplicare a ei. „Sunt ONG-uri cu cabinete gata, însă nu pot trata pacienții. Am depus această inițiativă pentru ca aceste cabinete să poată fi autorizate și să poată să facă tratament și nu doar prevenție”, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, deputatul Cosette Chicirău. Parlamentarul şi-a argumentat decizia de a promova o astfel de iniţiativă legislativă, prin situația dramatică din țară privind igiena orală a copiilor din România, în special a celor din mediul rural, unde activează doar 12,3% din numărul total de 16.442 de medici dentiști, motiv pentru care fiecărui medic dentist din rural îi revin în medie aproximativ 4.524 de pacienți. Efectele acestei situaţii sunt devastatoare, consideră Cosette Chichirău, care a prezentat în acest sens un grafic, după care, în România, 75% dintre copiii cu vârste între 6 și 11 ani au carii pe dinții temporari și 39% pe dinții definitivi; gingivita și boala parodontală debutează precoce (5-7 ani); la vârsta de 12 ani, 92% din elevi prezintă depozite de placă microbiană dentară, iar 1 din 5 au simptome parodontale (prezența tartrului, pungi parodontale, mobilitate dentară). „Medicina dentară este prima noastră prioritate, dar vom depune, în curând, și propuneri pentru cabinete mobile de alte specializări, cum ar fi radiologia”, a declarat Chichirău. (E.M.)