Patru poliţişti mexicani au fost arestaţi pentru că ar fi fost implicaţi în dispariţia, din data de 31 ianuarie, a trei italieni, în statul Jalisco din vestul ţării, a anunţat sâmbătă Parchetul local, citat de AFP.
Aceşti agenţi ai forţelor de ordine, printre care şi o femeie, au „mărturisit că i-au predat (pe italieni) membrilor crimei organizate din Tecalitlan”, un oraş cu 16.500 de locuitori, a declarat într-o conferinţă de presă procurorul acestui stat, Raul Sanchez.
Cei patru poliţişti, toţi din Tecalitlan, sunt acuzaţi de „dispariţie forţată de persoane”, a adăugat el, fără alte precizări.
Cei trei italieni dispăruţi fac parte din aceeaşi familie, respectiv un bărbat de 60 de ani, fiul său de 25 de ani şi un nepot de 29 de ani.
Ei se aflau în Mexic ca turişti şi au fost văzuţi ultima dată pe 31 ianuarie la Tecalitlan, a declarat o rudă a acestora, Mario de Vita, el însuşi nepot al sexagenarului dispărut.
Ultima oară când Mario de Vita a avut informaţii despre cei trei membri ai familiei sale, aceştia fuseseră arestaţi de poliţie într-o benzinărie. AGERPRES