OMS: Anual, milioane de pacienti mor sau sufera ca urmare a ingrijirilor medicale slab calitative sau nesigure

 

În fiecare an, milioane de pacienți mor sau au de suferit din cauza îngrijirilor medicale slab calitative sau nesigure, a subliniat directorul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, în deschiderea celui de-al șaselea summit privind siguranța pacienților, știință și tehnologie.

Potrivit acestuia, anual, la nivel mondial, există aproximativ 421 de milioane de spitalizări și, în medie, 1 din 10  are ca rezultat evenimente adverse, iar două treimi dintre acestea au loc în statele cu venituri medii și mici.
Tedros Adhanom Ghebreyesus a atras atenția că răul pe care îl suferă pacienții de pe urma greșelilor medicale poate îmbrăca multe forme.
„Oamenii au de suferit atunci când angajații din sistemul medical eșuează în a se spăla pe mâini la momentul potrivit și utilizând tehnica potrivită. Oamenii au de suferit atunci când li se efectuează injecții cu seringi care au fost doar clătite sau refolosite pentru a se economisi bani. Au de suferit atunci când medicamentele sunt amestecate sau administrare în doze greșite, atunci când primesc transfuzii de sânge greșite sau când nu sunt respectate procedurile ante-operatorii și postoperatorii, dar și cele din timpul intervențiilor chirurgicale”, a subliniat directorul OMS.
În opinia acestuia, ramura care ține de securitatea pacienților în care trebuie luate măsuri urgente este cea legată de medicație. Anual, numai aceasta a generat costuri globale de 42 de miliarde de dolari, a atras atenția Tedros Adhanom Ghebreyesus.
În acest context, directorul OMS a amintit că anul trecut, a fost lansată campania „Medicație fără riscuri”, care își propune ca în cinci ani să înjumătățească efectele adverse severe legate de medicație, care sunt ușor de prevenit.
Tedros Adhanom Ghebreyesus a explicat că scopul campaniei este îmbunătățirea metodelor de prescriere, distribuire, administrare și consum a medicamentelor, dar și creșterea conștientizării în rândul pacienților a riscurilor asociate uzului impropriu de produse medicamentoase.
El a adăugat că pacienții trebuie să știe ce medicamente iau, să verifice dacă doza administrată este corectă și să întrebe medicii dacă acestea sunt sigure, iar doctorii trebuie, de asemenea, să cunoască toate caracteristicile produsului pe care îl prescriu, să știe schema și doza de administrate a acestuia și să se asigure că pacienții au înțeles cum trebuie să își administreze medicamentul.