Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) Iași lansează o invitație neconvențională scriitorilor români, pentru a marca aniversarea Centenarului primului muzeu literar din România, respectiv Muzeul „Ion Creangă” (Bojdeuca), inaugurat în data de 15 aprilie 1918. Scriitorii români sunt invitați să trimită o scrisoare de maximum o pagină A 4 pe adresa MNLR Iași, conținând un mesaj scris de mână pentru oamenii de peste un secol, care să continue fraza: „Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu…”. Scrisorile, care vor rămâne sigilate, vor fi depuse într-o așa-numită „capsulă a timpului”, urmând a fi deschise pe 15 aprilie 2118. „Proiectul este, practic, în primul rând în beneficiul celor care vor administra Bojdeuca peste o sută de ani, căci ei vor avea o mică bijuterie în patrimoniu: mesajele unor scriitori de azi, dintre care am îndrăzni să sperăm că măcar unii vor fi citiți și peste un secol. Personal, regret că n-o să mă aflu printre cei care vor deschide aceste scrisori, dar spectaculozitatea proiectului constă tocmai în faptul că mesajele nu vor fi citite decât atunci. Sper ca scriitorii români să accepte ideea și să trimită cât mai curând scrisori pe adresa muzeului”, a declarat managerul MNLR Iași, scriitorul Lucian Dan Teodorovici. Scrisorile sunt așteptate până la data de 5 aprilie 2018, la adresa: Muzeul „Vasile Pogor”, strada Vasile Pogor, nr. 4, Iași, cod 700110, iar pe plic va apărea numele expeditorului și mențiunea: „Pentru proiectul «Capsula timpului»”. Proiectul va fi lansat în cadrul programului „Zilele Bojdeucii”, duminică, 15 aprilie 2018. (E.M.)