România se află pe primul loc în NATO la alocări bugetare pentru înzestrare, potrivit raportului anul al secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, transmite Ministerul Apărării Naţionale (MApN) într-un comunicat transmis vineri AGERPRES. Cheltuielile României în ceea ce priveşte bugetul apărării au crescut semnificativ în 2017, apropiindu-se de pragul de 2% din PIB. Procentul cheltuit pentru înzestrare situează ţara noastră pe primul loc în cadrul Alianţei, cu 33 la sută. „Tot pe primul loc, România se află şi în ceea ce priveşte rata creşterii bugetului apărării, comparativ cu anul precedent”, precizează MApN. Potrivit MAPN, după aproape un deceniu, România a reuşit, în 2017, să contracareze subfinanţarea Armatei, a alocat Apărării 2% din PIB şi va continua să facă acest lucru până în 2026. În baza execuţiei bugetului pe anul 2017, cheltuielile pentru Apărare au fost de 14,764 miliarde de lei, 33 de procente din această sumă fiind direcţionate pentru achiziţii de echipamente majore, adică 1,81% din PIB-ul estimat la momentul aprobării bugetului, clasând România pe locul 6 în cadrul NATO la acest indicator, precizează MApN. Conform aceleiaşi surse, în anul 2016, bugetul Apărării a fost de 11,230 miliarde lei, în timp ce în 2017 a fost de 16,322 miliarde lei. Creşterea a fost de 5,092 miliarde lei, adică peste 45 de procente, fiind una dintre cele mai mari creşteri a cheltuielilor pentru Apărare. „Astfel, se reconfirmă angajamentul de substanţă pentru îndeplinirea obligaţiilor ce revin României pe toate temele importante de pe agenda NATO, fundamentat pe decizia naţională de asigurare a resurselor bugetare necesare pentru modernizarea şi consolidarea capabilităţilor de apărare. Se pune în practică, astfel, angajamentul asumat în Ţara Galilor în acest domeniu – Defence Pledge. Prin finanţarea adecvată a programelor de achiziţii de echipamente/tehnică esenţiale pentru înzestrarea structurii de forţe şi revitalizarea unor sisteme de echipamente şi tehnică militară existente, abordate cu prioritate anul trecut şi pe parcursul acestui an, ţara noastră demonstrează că îşi îndeplineşte obligaţiile ca membru al NATO şi că este un aliat credibil şi predictibil în această regiune a Europei”, mai precizează comunicatul MApN.