Bonurile fiscale emise în data de 22 februarie 2018, cu o valoare de 969 lei, au fost desemnate câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică.
La această extragere au participat bonurile fiscale emise între 1 şi 28 februarie 2018. Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.
Potrivit unui comunicat al MFP, selecţia câştigătorilor este realizată în două etape. Duminică, 18 februarie, a fost organizată prima etapă, respectiv extragerea bilelor care au determinat ziua emiterii şi valoarea bonurilor câştigătoare. După centralizare, dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maximum 100 de bonuri câştigătoare.
Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al C.N. ‘Loteria Română’ (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile.
Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate şi o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.AGERPRES