Fostul ministru al Culturii Theodor Paleologu a relatat, pentru MEDIAFAX, că, pe 21 decembrie 1989, a călcat în picioare, în public, un portret al dictatorului Nicolae Ceauşescu, precizând că acel moment a fost unul „eliberator important”.”Am amintiri foarte puternice de atunci, pentru că ne aşteptam să înceapă ceva şi sora mea m-a chemat în jur de ora 12.00, pe 21 decembrie, să mă duc şi eu în Piaţa Palatului. Nu am ajuns în Piaţa Palatului, am ajuns în Piaţa Universităţii şi îmi aduc aminte că am călcat în picioare, în public, un portret al lui Ceauşescu. A fost un moment eliberator important”, a spus fostul ministru al Culturii Theodor Paleologu.Fostul ministru a povestit că, în noaptea de 21 decembrie, a dormit împreună cu tatăl său, Alexandru Paleologu, în altă parte decât acasă, fiindu-le teamă că ar putea fi arestaţi.„La 12.30, cred că am ajuns printre primii în Piaţa Universităţii şi apoi, am mai fost seara, pe 21 decembrie, am stat împreună câteva ore cu actorul Ştefan Radoff. După care, am dormit cu tata în altă parte, pentru că ne era teamă că ar putea să ne aresteze de acasă. Nu s-a întâmplat nimic”, a mai spus Paleologu.Întrebat cum a perceput ulterior Revoluţia din 1989, Theodor Paleologu a declarat că evenimentele din decembrie ’89 au fost „extraordinare, eroice”. „Cei care au participat sunt marcaţi pe viaţă de atmosfera eroică de atunci, dar evoluţia ulterioară a societăţii româneşti a fost extrem de dezamăgitoare faţă de această atmosferă de atunci”, a completat Paleologu.El a precizat că Ion Iliescu a reuşit să „facă totul praf”, România având, după Revoluţie, un capital de simpatie „colosal”. „Aveam un capital de simpatie în lumea întreagă absolut colosal, care s-a spulberat în câteva luni. Eu am avut şansa şi de a pleca imediat la Paris, pentru că tata a fost ambasador la Paris, şi pot depune mărturie că eram priviţi cu o simpatie colosală şi apoi totul s-a prăbuşit în felul în care ştim cu toţii, începând cu martie, aprilie ’90, culminând cu îngrozitoarea mineriadă din 13 – 15 iunie”, a mai spus Paleologu.La 25 de ani de la Revoluţie, fostul ministru al Culturii a apreciat că societatea a avansat, dar a fost „multă energie consumată degeaba”. „E ca o ţeavă prost izolată termic, apa este foarte fierbinte la un capăt şi ajunge călâie la celălalt capăt. Cam aşa este societatea românească. Acum, sigur, nu poţi să spui că nu a avansat, sigur că a avansat, s-au înregistrat progrese notabile, dar este şi foarte multă energie consumată degeaba şi multe şanse ratate”, a mai spus acesta. Paleologu a apreciat că România ar fi putut fi „mult mai departe” şi că a pierdut foarte mult timp, nerealizând ceea ce trebuia de la început. „Mult timp pierdut, multe ocazii ratate, multă energie”, a adăugat acesta. Libertatea este câştigul României după evenimentele din decembrie 1989, a subliniat Paleologu. „Faptul că avem un regim democratic, faptul că avem societatea liberă. E mare lucru, este un imens câştig, dar această societate ar fi putut arăta mai bine decât arată în prezent”, a precizat Paleologu.Întrebat unde trebuia făcută schimbarea, el a afirmat că erau necesare reforme economice serioase de la început, din 1990. „Noi am aşteptat foarte mult timp, chiar şi acum, după atâta vreme umblăm cu cioara vopsită. Asta e o particularitate a noastră, dar e mult timp pierdut. Asta nu înseamnă că progresele nu se fac. Sunt progrese notabile chiar pe chestiunile fundamentale, e o mare diferenţă în bine, dar este şi multă energie irosită degeaba”, a spus Paleologu.