POEMELE DE SÂMBĂTĂ

De inimă albastră

 

Dorm

acoperind cu mine geamul…

 

Visez că sunt perdea

de nepătruns lumina de afară

 

Străfulgerările de taină

mă țin treaz

somnul profund poemul îmi dictează

 

În brațe să cuprindem infinitul

aceeași strada care ne desparte

siguri să fim

că suntem prinși în mitul

cu marginile arse de departe

 

 

aceeași Lume care ne desparte

prin măreția ei. Suntem mai mici

când ochiul cade-n urma arsă

iar uriașii lumii nasc pitici

 

Ea va fi cu sau fără voia noastră

lumea în care vom cânta

iubirea mea, iubirea ta

iubiri de inimă albastră.

 

Țară, țară vrem ostași

 

Vina, vina, bat-o vina

de răsună Bucovina

sare rusul în izmene

gol rătăcitor sub perne

sare și se primenește

cu o vodcă și cu-n pește

 

Nu se pierde nici cu firea

când se strigă: Sus, Unirea!

când se strigă: Jos cu Țarul!

de pe cap îi sare varul

(altoit fiind cu parul)

 

Țară, țară ești comoară

belită de cei de-afară

tu la margine te strângi

să ai tihnă și să plângi

să ai voce și să strigi

cu durere să ne ningi

Sare rusul în izmene

să mai taie două lemne

dar când dă să ia toporul

vede că-i altul poporul

Vina, vina, bat-o vina

de răsună Bucovina

să doinească fluierul

și să tacă șuierul

să ne ardă sufletul

usucă-se plânsetul

din durere să ieșim

țara să desțelenim

de ce rusul ne-a legat

cu blesteme ne-a certat

 

De pe prispă sari, Ivane!

să-ți primești vreo două palme

să-nveți că ce nu-i al tău

luat cu japca-ți face rău!

Hău, hău! Hău, hău!

latră câinii din dulău

lupilor le pare rău

rușilor le pare bine

că lupi sunt între suspine

 

Chiar de-a fost cândva și urs

rămâne în veci tot rus!

 

Îmbrățișarea

 

Îți aștept urma

să mă înconjoare

din toate părțile

ca și cum vârtejul acesta

ar fi îmbrățișarea totală

a visului tău

(evadat din privirea

poftelor amuțite).

 

Te cred cum poate fi crezută

minciuna

că face parte din noi

sau disperarea

că face parte

din gestul mâinii tale

de a prinde ultimul tren

 

sau getul călcâiului meu

de a-l ascunde pe Achile

în Insulei Șerpilor

sau în pata albă de pe umărul tău

acolo unde m-am ascuns și eu

pe când Soarele încerca să se așeze

asemenea șoimului vânător.

 

ADI CRISTI

(Din volumul aflat în pregătire ”Cu lupii urlând”)