Dragnea:Pachetul de legi privind achiziţiile publice va fi gata până la 15 aprilie

Pachetul de legi privind achiziţiile publice va fi gata până la 15 aprilie, a declarat joi, la Focşani, preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, menţionând că, în prezent, din cauza procedurilor, investiţiile în România se desfăşoară cu dificultate şi se intră într-un blocaj.

„În ceea ce priveşte achiziţiile publice, undeva până în 15 aprilie o să avem pachetul gata, pentru că este vorba de un interes major al naţiunii să nu mai stăm, să ieşim din acest blocaj. Toată lumea vorbeşte de investiţiile mari care trebuie realizate şi eu cred că, poate cu una-două excepţii, toate guvernele, de la Revoluţie încoace, au vrut să facă (…), dar din cauza legislaţiei, din cauza procedurilor, din cauza acestui sport naţional reprezentat de contestaţii, nu s-au putut face investiţii în România”, a spus Liviu Dragnea.

El a arătat că prin noul pachet legislativ s-a găsit o formă de simplificare a procedurilor, în paralel cu impunerea unor „mici condiţii” pentru cei care doresc să conteste licitaţiile publice.

„Trebuie să simplificăm procedurile, şi s-a găsit deja forma, trebuie să dăm posibilitatea autorităţilor contractante care vor să realizeze investiţiile, să poată să înceapă lucrările şi să le ducă la capăt şi să punem totuşi câteva mici condiţii pentru cei care vor să conteste, pentru că sportul ăsta, în care eu contest şi dumneavoastră ar trebui să câştigaţi şi după aia ne putem înţelege ca să mă retrag eu sau hai să contestăm ca să nu se mai facă nimic, nu mai poate continua, pentru că ţara asta trebuie să meargă înainte”, a arătat liderul PSD.

În ceea ce priveşte înfiinţarea unei structuri de achiziţii publice centralizată, Liviu Dragnea a menţionat că aceasta ar trebui să funcţioneze, cel puţin într-o primă fază, doar pentru administraţia centrală în aşa fel încât să se evite un posibil blocaj ce ar putea fi generat dacă în sistem ar intra şi administraţiile locale.

„În ceea ce priveşte unitatea de achiziţii centralizate, eu nu am nimic împotrivă, poate să fie o idee bună dacă se referă doar, cel puţin într-o primă fază, doar la administraţia centrală şi pe anumite domenii, pentru că dacă cineva se gândeşte (…) ca şi administraţia centrală şi administraţia locală să intre în acest sistem, trebuie să înţeleagă că va fi un blocaj total. Noi vorbim aici de mii de autorităţi locale şi câteva sute de entităţi din administraţia centrală. O abordare înţeleaptă este: ai acest plan, e foarte bun, porneşte cu un proiect pilot, porneşte cu un domeniu, să vezi, este ceva nou. Sigur, spunem: ‘în nu ştiu ce ţară e modelul acesta’. Foarte bine! Dar ei n-au gândit astăzi şi l-au implementat mâine, peste tot. Pentru că vrem ca lucrurile să se întâmple mai bine, nu mai rău”, a conchis Liviu Dragnea. AGERPRES