Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a reușit să atragă 1.913.000 lei cu șase proiecte finanțate prin Fondul de Dezvoltare Instituțională, fiind a treia instituție de învățământ superior din România în ceea ce privește suma totală atrasă prin acest program. Totodată, Universitatea Tehnică este singura universitate din țară are proiectele depuse pe cele șase ramuri ale FDI clasate în primele șapte poziții din fiecare clasament. Doar Universitatea „Babeș – Bolyai” din Cluj-Napoca și Universitatea București, cu 1.986.000 de lei, au obținut o finanțare mai mare pe toate cele șase proiecte din întreaga țară, însă cele două instituții de învățământ superior au putut accesa finanțări mai mari cu 100.000 de lei pe domeniul al III-lea, având în gestiune și zone de tip grădini botanice. Este a treilea an în care se oferă astfel de finanțări pentru universitățile din România, iar spre deosebire de ediția de anul trecut, numărul domeniilor pe care instituțiile de învățământ superior puteau depune proiecte s-a redus de la opt la șase. Deși a scăzut numărul domeniilor, Ministerul Educației Naționale a suplimentat finanțarea pentru aceste proiecte, astfel încât, dată fiind poziția mare din clasamentele pe fiecare domenii și creșterea oferită de MEN, TUASI beneficiază anul acesta de o finanțare mai mare cu 45% față de cea de anul trecut. „Rezultatele finale confirmă experiența și poziția de top a universității noastre în cadrul acestei competiții. Astfel, în continuarea anului 2017, anul acesta, rezultatele evaluărilor ne-au poziționat constant pe locurile 3-7 la fiecare domeniu, Politehnica din Iași fiind astfel singura universitate din țară prezentă constant în topul celor șase domenii. Am obținut un foarte onorant loc trei pe țară la totalul fondurilor câștigate și, în mod evident, acest rezultat se datorează calității echipelor care au elaborat proiectele, echipe coordonate de doamnele și domnii prorectori, cărora le mulțumesc pentru implicare. Sunt sigur că valoarea fondurilor primite le va permite să atingă toate obiectivele propuse, cu atât mai mult cu cât Politehnica susține fiecare proiect prin cofinanțarea care ajunge la 15% din totalul bugetului considerat”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI.
Rata medie de succes a unui proiect a fost de 71%, însă Ministerul Educației Naționale a luat decizia de a finanța proiectele și în funcție de poziția ocupată în ierarhiile realizate pe fiecare domeniu. Conform primelor informații oferite de conducerea ministerului, proiectele vor începe să fie implementate încă din luna mai 2018.
Cele șase domenii unde au fost depuse proiectele sunt:
l Domeniul 1: creşterea echităţii sociale, în vederea incluziunii sociale și sporirea accesului la învățământul superior, corelarea ofertei educaţionale cu cererea pieţei muncii (inclusiv cele privitoare la consilierea și orientarea în carieră);
l Domeniul 2: internaționalizarea învățământului superior din România;
l Domeniul 3: asigurarea funcționării în bune condiții a grădinilor botanice universitare, a stațiunilor didactice, a bazelor de practică și a altor infrastructuri de susținere a activităților didactice din cadrul universităţilor;
l Domeniul 4: susținerea activităților societăților antreprenoriale studențești (SAS) din cadrul universităților;
l Domeniul 5: îmbunătățirea calității activității didactice, inclusiv a respectării deontologiei și eticii academice;
l Domeniul 6: susținerea cercetării de excelență din universități.