Statutul poliţistului, în dezbatere publică

Ministerul Afacerilor Interne a pus în dezbatere publică proiectul privind Statutul poliţistului care reglemetează procesul de selecţie de la concursurile militare, dar şi posibilitatea ca un poliţist cercetat disciplinar să poată beneficia de decontarea asistenţei juridice.

„Decizia (modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului – n.r.) a fost luată din două considerente, respectiv deficitul de personal înregistrat la nivelul MAI, precum şi nevoia de a corecta, de îndată, anumite prevederi din actuala reglementare care au fost declarate neconstituţionale şi care, dacă nu ar fi modificate urgent, ar afecta procesul de selecţie în vederea organizării concursurilor din minister. Această situaţie afectează derularea măsurilor din strategia de reducere a deficitului de personal din MAI, în condiţiile în care acesta reprezintă una dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă instituţia”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor de Interne.

De asemenea, actul normativ vine cu modificări în ceea ce priveşte descentralizarea mecanismului de acordare a gradelor profesionale, dar şi introducerea posibilităţii decontării asistenţei juridice şi asistării de un avocat, pe timpul cercetării disciplinare.

„Se instituie o reglementare prin care poliţiştii pot fi puşi la dispoziţie pe timpul cercetării prealabile, dar nu mai mult de 3 luni, timp în care li se rezervă postul şi beneficiază, integral, de drepturile băneşti. Această măsură elimină posibilitatea ca poliţiştii să influenţeze în vreun fel verificările care se fac asupra lor”, mai reiese din comunicatul instituţiei.

Potrivit sursei citate, în urma consultărilor cu sindicatele reprezentative din Poliţie, a fost conturat cadrul normativ pentru modificarea reglementărilor care facilitau poliţiştilor încetarea raporturilor de serviciu, inclusiv în jurul vârstei de 40 de ani, prevăzute în actuala legislaţie.

„Pentru elevii din şcolile MAI care sunt admişi în alte unităţi de învăţământ ale ministerului sau pentru agenţii de poliţie admişi într-un program de studii de licenţă, cu frecvenţă, la o instituţie de învăţământ a MAI, proiectul oferă posibilitatea încheierii unui act adiţional la angajament, care să nu mai oblige la achitarea cheltuielilor suportate de stat cu pregătirea acestora, aşa cum se întâmplă în momentul de faţă”, mai comunică MAI.

Totodată, pentru agenţii care devin ofiţeri se elimină obligativitatea perioadei de probă deoarece, în cazul acestora, nu este vorba despre o iniţiere în carieră, ci doar despre o schimbare a corpului profesional.

În proiectul privind Statutul Poliţistului este prevăzută şi o valorificare a vechimii în MAI, la acordarea gradelor profesionale cu ocazia trecerii agenţilor de poliţie în corpul ofiţerilor de poliţie.

„Se stabileşte un mecanism pentru eliberarea din funcţii de conducere a poliţiştilor cu deficienţe în îndeplinirea atribuţiilor manageriale, evaluarea acestora urmând a se realiza pe baza unor criterii, precum modul de organizare şi planificare a activităţilor, oportunitatea şi operativitatea deciziilor, exercitarea autorităţii manageriale, realizarea unui climat optim de muncă, receptivitatea la iniţiativele personalului, motivarea subordonaţilor şi capacitatea de relaţionare”, se mai arată în coununicatul ministerului.