O DESPĂRȚIRE INEVITABILĂ

Adi Cristi

Încă suntem anesteziați de bucuria Darului. A trecut pe la toți Moș Crăciun, activându-ne copilul din noi, cum se mai armează arcul jucăriilor. Avem dreptul de a fi din nou copii, chiar dacă vârsta nu ne mai ajută într-o astfel de aventură, având mult prea mulți ani adunați pentru a reuși să mai plutim pe aripile copilăriei.

Nu numai bradul sau darurile, nu doar magia Sărbătorilor de Crăciun fac parte din peisajul multicolor, acompaniat cu clinchet de clopoței. Dincolo de motivul religios al sărbătorii există deja întipărit în mentalul colectiv această stare de bine, această relaxare, deconectare de la problemele diurne, făcându-ne mult mai apropiați de lucrurile mărunte, mult mai atenți la naivitatea clipei care ne bucură și ne strălucește.

Acest refugiu din fața agresivității vieții de fiecare zi este pe cât de benefic pe atât de căutat de toți cei care au această șansă de a crede în Moș Crăciun, atâta timp cât credința în Dumnezeu nu mai este tratată ca pe o complezență. Suntem mult mai atenți la astfel de detalii despre viață, cum de altfel suntem mult mai atenți la Cuvântul care ne înconjoară, care ne îmbrățișează, care ne ține de mână atunci când decidem să fim atenți la ceea ce de altfel ne scăpa privirii, sensibilității, în restul zilelor anului.

Cadrul mirific al iernii, de regulă, amplifică această pagină de poveste, proiectându-ne într-o lume a miracolelor, ce reușesc să facă din noi adevărate clipe de bucurie, identificându-ne chiar cu acestea. Poate de aceea a dărui și a primi daruri a ajuns astăzi, dincolo de măreția simplității, o adevărată industrie, atent speculată și întreținută de un alt miracol, de această dată cu legături directe în iad, banul.

Avem sau nu avem chemare, avem sau nu avem speranță, avem sau nu avem încredere în astfel de legături spirituale, totul depinde de cât de implicați reușim să fim în astfel de gesturi creștinești, pentru a acoperi distanța dintre a mima și a simți cu adevărat mirajul sărbătorii.

Cel mai important moment al acestor zile este momentul în care dăruim ceva din puținul sau din multul nostru. Semnificația gestului nu o are nici cantitatea și nici calitatea, ci doar această chemare la a ține cont și de cel de lângă noi sau de cel de aiurea, din marele necunoscut ce reușește să fie împins un pas în față, pentru a fi luat în seamă. Ieșirea din anonimat nu se face în piețele publice, în văzul comunității, cât mai ales în jurul Pomului de Crăciun, acolo unde familia se adună, acolo unde bucuria devine complice la toate darurile aflate în traista lui Moș Crăciun.

Imediat după ce a plecat Moșu, iată că ne pregătim pentru o altă sărbătoare, de această dată a comunității, a piețelor publice, o sărbătoare prin care se marchează sfârșitul de an și începerea Noului An. De această dată vorbim de o sărbătoare fără încărcătură religioasă. Este pur și simplu explozia de bucurie pe care fiecare din noi încearcă să se adauge prietenului, vecinului, cunoștinței, străinului nimerit și el în piața publică a orașului, spațiul în care, relativ recent, am început să ieșim de fiecare dată când avem ceva de sărbătorit, când suntem puși în fața bucuriei, fie pe teme sportive, fie pe teme politice, teme care, de regulă, au demonstrat că au forța necesară să scoată lumea în stradă. Despre temele culturale sau educaționale nu se poate vorbi în această conjunctură, atâta timp cât ele nu au demonstrat (deocamdată) că au această forță de umplere a orașelor cu oameni care reușesc să aprecieze astfel de rezultate.

Sfârșitul unui an este pe înțelesul tuturor. Toți sunt afectați de această scurgere a timpului, toți au așteptări, toți au speranțe, toți au bucurii și deziluzii, dezamăgiri. Umăr la umăr, în piața publică, într-un cadru de spectacol muzical, Noul An intră în oraș, în uralele tuturor celor care au decis să nu stea în casă, ieșindu-i în întâmpinare cu o sticlă de șampanie.

La Mulți Ani 2015!

Așa se va striga pe 31 decembrie 2014, la ora 24, în momentul în care numărătoarea inversă va ajunge la: 5,4,3,2,1! LA MULȚI ANI 2015!

Au mai rămas cinci zile până la această despărțire inevitabilă.