Valeriu Steriu şi-a anunţat marţi plecarea din PMP şi intrarea în PSD, susţinând că a ales libertatea şi că e convins că şi alţi colegi de-ai lui vor lua această decizie. Totodată, Gabriel Zetea, preşedinte PSD Maramureş, anunţă că parlamentarul PMP Iustin Talpos trece la social democraţi.
”Ce urmează pentru mine? Sfârşitul experimentelor şi întoarcerea acasă, din punct de vedere politic. Am aproape un deceniu de experienţă cu proiecte politice aflate în construcţie (UNPR) sau în dezvoltare (PMP), am nenumărate runde de alegeri în care am văzut că şi în politică se adevereşte vorba aceea care spune că nota cel mai greu de obţinut nu e 10, ci 5. În cazul alegerilor, 5%. Aleg, conştient şi responsabil, să-mi aduc aportul la stabilitate în Parlament. Mă întorc în familia mea politică, PSD. Revin în grupul PSD din Camera Deputaţilor. Aleg libertatea, aşa cum ştiu că o vor face foarte mulţi dintre colegii mei. În actuala formă a conducerii PMP am rămas ultimul reprezentant venit din conducerea UNPR după ce alţi colegi de-ai mei au fost excluşi sau au plecat ca formă de protest faţă de un partid care nu reuşeşte să livreze proiecte politice majore”, a scris Valeriu Steriu pe Facebook.
Fostul preşedinte al UNPR susţine că preşedintele PMP, Traian Băsescu, este responsabil de plecarea lui.
”După ce PMP şi-a văzut sacii UNPR în căruţa proprie şi a făcut pragul electoral cu votanţii UNPR, fuziunea se pregăteşte să fie denunţată. Cred că asta spune mai multe despre PMP decât despre UNPR. Preşedintele Băsescu a făcut acest anunţ clar şi răspicat, la şedinţa Comitetului Executiv Naţional de acum o săptămână. Congresul PMP de pe 16 iunie va deschide lucrările cu acest denunţ, care este primul punct pe ordinea de zi. Se pare că abia aşteptau să scape de noi toţi, după ce, unul câte unul, oameni de mare valoare din UNPR precum Cristian Diaconescu sau Ion Toma, au plecat sau au fost îndepărtaţi. După ce Congresul PMP va accepta această propunere, practic se validează despărţirea oficială a celor două partide. Ce înseamnă asta? Într-un cuvânt: Libertate”, a mai precizat Steriu.
Un alt parlamentar de la PMP care ajunge la PSD este senatorul de Maramures Iustin Talpos. Anunţul a fost făcut de preşedintele PSd Maramureş.
„Domnul senator Talpos se alatura unei echipe politice puternice in Maramures si va activa incepand de azi in grupul PSD din Senatul Romaniei si in cadrul organizatiei PSD Baia Mare pe plan local.
Am apreciat in acesti ani activitatea domnului senator Talpos si ma bucur ca experienta sa in domeniul educatiei va putea fi folosita de catre PSD pentru proiecte concrete!
Mult succes domnule senator Iustin Talpos!”, a scris Gabriel Zetea, pe Facebook.
PSD a pierdut, în ultima săptămână, mai mulţi aleşi care au decis să treacă la partidul lui Victor Ponta, Pro Romania.