Fundaşul stânga Narcis Bădic, cel mai vechi component al lotului formaţiei CSM Politehnica Iaşi, rămâne în continuare la echipa sa de suflet, după ce luni a semnat prelungirea cu încă doi ani a contractului cu echipa din Dealul Copoului . „Mă bucur că am prelungit contractul. Sunt fericit că pot pune osul la treabă pentru a ajunge să jucăm din nou în play-off. Politehnica e echipa mea de suflet, unde mă simt cel mai bine. Mulțumesc președintelui și domnului Stoican pentru încrederea acordată și pentru susținere”, a declarat Narcis Bădic, după semnarea contractului. „Bădic este unul dintre jucătorii importanți ai Politehnicii. Sunt fericit că a ales să continue alături de noi. Este un jucător care a crescut foarte mult sezonul trecut și are potențialul de a crește în continuare ca joc, de aceea sunt sigur că ne va ajuta în îndeplinirea obiectivului”, a afirmat, la rândul său, antrenorul CSM Politehnica Iaşi, Flavius Stoican. Până acum, oficialii din Copou au semnat prelungirea contractelor cu doi dintre fotbaliştii cărora la data de 30 iunie le expirau înţelegerile cu clubul, este vorba despre mijlocaşul Andrei Sin şi fundaşul stânga Narcis Bădic şi au parafat primul transfer al verii, în persoana fundaşului dreapta Adria Gallego, venit de la echipa spaniolă de liga a treia Atletico Saguntino. (E.M.)