Preşedintele american Donald Trump susţine că şi-a creat o „legătură foarte specială” cu „foarte inteligentul” lider nord-coreean Kim Jong Un, relatează marţi Reuters, după summitul istoric al celor doi şefi de stat desfăşurat în Singapore.
Deşi summitul marchează doar începutul unui proces diplomatic, ar putea duce la o schimbare pe termen lung a peisajului de securitate din Asia de nord-est, aşa cum vizita lui Richard Nixon de la Beijing din 1972 a condus la transformarea Chinei, notează Reuters.
Înainte de semnarea documentului „cuprinzător”, aşa cum îl anunţase Trump, Kim a afirmat că a fost o întâlnire istorică şi cei doi au „decis să lase trecutul în urmă”. „Lumea va vedea o schimbare majoră”, a promis el.
Trump – care declarase cu câteva zile înainte de summit că va şti din primul minut dacă interlocutorul său are intenţii serioase şi va acţiona în consecinţă – a mărturisit la rândul său că şi-a creat o „legătură foarte specială” cu acesta şi că relaţia cu Coreea de Nord se va schimba.
„Oamenii vor fi foarte impresionaţi şi mulţumiţi şi ne vom ocupa de o problemă foarte periculoasă pentru lume”, a spus Trump.
Întrebat dacă îl va invita pe Kim la Casa Albă, el a răspuns: „Da, absolut”.
Potrivit preşedintelui american, liderul nord-coreean este „foarte inteligent” şi un „negociator foarte dur”. „Am aflat că este un om foarte talentat. Am mai aflat şi că îşi iubeşte foarte mult ţara”, a adăugat Trump.
„Cred că toată lumea priveşte acest moment. Mulţi din lume vor crede că e o scenă dintr-un film de science-fiction”, i-a spus Kim lui Trump, prin translator.
În faţa camerelor dinaintea prânzului de lucru, Trump a glumit: „Foarte frumos. Să ne pozaţi bine pe toţi, să arătăm bine şi subţiri… perfect”.
După prânz, în timp ce se plimbau prin grădinile hotelului din Singapore unde a avut loc summitul, Trump a remarcat că întâlnirea s-a derulat „mai bine decât ar fi fost de aşteptat”. Kim – care spusese şi el puţin mai devreme că reuniunea a fost un „bun preludiu pentru pace” – a mers în linişte alături de el.
Amândoi s-au îndreptat la un moment dat spre „The Beast” – limuzina blindată a preşedintelui american – şi Trump a părut să-i arate lui Kim ceva pe bancheta din spate, după care şi-au reluat plimbarea.
Kim a purtat un costum negru stil Mao, iar Trump un costum bleumarin, cămaşă albă şi cravată roşie, notează dpa.
Summitul, care a fost supravegheat de nave ale forţelor navale singaporeze, elicoptere Apache, avioane de luptă şi un avion de avertizare timpurie Gulfstream G550, a determinat creşterea dolarului la cel mai ridicat nivel din ultimele trei săptămâni, precum şi a burselor din Asia.
Potrivit BBC, convorbirile dintre cei doi lideri nu au durat decât 38 de minute, insuficient pentru un acord substanţial, dar strângerea de mână atent pusă în scenă a celor doi rămâne un semnal puternic că relaţia lor s-a schimbat.AGERPRES