Comisia de apărare a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil proiectul de lege privind pensiile militarilor în forma adoptată de Senat, a declarat marţi preşedintele comisiei, deputatul PSD Ion Mocioalcă.” Am avut trei abţineri din partea colegilor de la PDL, dar eu cred că el va trece în unanimitate în Comisia de muncă, unde argumentele sunt extrem de solide. Cred că astăzi (marţi – n.r.) a fost doar aşa un joc politic cu cele trei abţineri. Nu cred că cineva nu-şi dorea să facem o măsură reparatorie şi să redăm celor aproape 12 mii de ofiţeri sau subofiţeri care au pierdut la pensie ceea ce aveau în anul 2010″, a precizat preşedintele Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor. Ion Mocioalcă a adăugat că legea va intra în vigoare cu 1 ianuarie 2014. Deputatul PSD a explicat că, practic, prin aplicarea acestei legi beneficiarii îşi vor recâştiga un drept pierdut în 2010 fără, însă, a mai recupera ceva retroactiv. Proiectul de lege privind pensiile militarilor urmează să fie supus săptămâna viitoare dezbaterii în Comisia de muncă, comisie raportoare în acest caz, iar de acolo trimis plenului Camerei Deputaţilor spre adoptare, for decizional.