Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, luni, într-un interviu acordat RFI, că a greşit alegând să-i înmâneze Simonei Halep cheia oraşului şi diploma de execelenţă în timpul manifestaţiei de pe Arena Naţională.
”M-am tot gândit zilele acestea, am reflectat dacă a fost sau nu bine, dacă am procedat corect şi am ajuns la o concluzie la care sper să ajungă cât mai multă lume : bunele intenţii au existat încă din prima clipă – că nu a ieşit tocmai cum am dorit, într-adevăr, acesta este marele regret … Eu am avut cea mai bună intenţie, dar rezultatul nu a fost cel dorit şi este clar că am greşit, atât eu cât şi echipa, pentru că într-un climat destul de tensionat cum era cel din Bucureşti acum o săptămână şi după mitingul PSD, era clar că nu era cel mai potrivit loc şi moment să înmânez cheia oraşului şi diploma de excelenţă , după ce îi conferisem deja titlul de cetăţean de onoare Simonei Halep în februarie, pe Arena Naţională, acolo unde noi am organizat cu mare drag şi cu tot sufletul întâlnirea Simonei cu fanii săi”, a declarat Gabriela Firea, într-un interviu acordat postului de radio RFI.
Ea a mai spus că nu a intenţionat să rămână alături de Simona Halep pe toată durata evenimentului.
”E adevărat, eu am mers doar pe ideea că aşa se procedează în toată Europa, aşa se procedează şi în America, văzusem şi ca jurnalist astfel de evenimente… Toată dimineaţa de lunea trecută am fost criticată că nu mă organizez mai repede şi mai bine pentru a organiza ceva deosebit pentru Simona şi m-am gândit că voi fi acuzată de aroganţă dacă nu merg acolo să înmânez şi să plec – pentru că asta a fost şi ideea – să înmânez cheia, să mă retrag şi să urmeze tot showul pe care l-am pregătit . Nu a existat nicio secundă intenţia de a rămâne eu în continuare la evenimentul Simonei Halep… Acum la rece putem să spunem orice, iar eu pot să spun că m-aş fi bucurat să fiu mai înţeleaptă sau mai prevăzătoare şi să organizăm o ceremonie, să spunem, mai restrânsă, în cadrul Primăriei, la sediu sau poate la o altă locaţie, şi apoi la Arenă să meargă doar Simona, bineînţeles că acum cu mintea de azi, ştiţi cum e… mintea românului cea de pe urmă”, a mai spus Gabriela Firea.
Luni, la evenimentul dedicat Simonei Halep de pe Arena Naţională, în momentul în care Gabriela Firea şi-a început discursul prin care i-a făcut loc pe scenă Simonei Halep, mii de oameni au huiduit-o la unison. Ulterior, primarul general a transmis că încă de dimineaţă s-a încercat compromiterea acţiunii de ceea ce numeşte „aparatul soroşist”. Apoi, pagina de Facebook a Gabrielei Firea a fost închisă şi redeschisă de mai multe ori, în cele din urmă postarea fiind ştearsă.
MEDIAFAX