Metodologia de admitere în universităţi a românilor de pretutindeni

Ministerul Educației Naționale din România a publicat pe pagina oficială metodologia de admitere a românilor de pretutindeni în învățământul superior de stat, în anul universitar 2018-2019, informează MOLDPRES.

Potrivit unui comunicat de presă emis de Ambasada României în Republica Moldova, pentru procedura de selecție și admitere pentru anul universitar 2018-2019 se aplică prevederile Metodologiei privind școlarizarea românilor de pretutindeni în învățământul superior de stat din România, începând cu anul universitar 2017-2018 care poate fi găsită pe site-ul http://www.edu.ro/romanii-de-pretutindeni.

De asemenea, autorităţile de la Bucureşti au precizat că cifra de școlarizare pentru românii de pretutindeni, a fost deja repartizată instituțiilor de învățământ superior de stat. Acestea, în baza autonomiei universitare, vor repartiza locurile fără plata taxelor de școlarizare, dar cu bursă, respectiv pe cele fără plata taxelor de școlarizare, dar fără bursă, pe domenii de licență, master și doctorat.

Calendarul admiterii, oferta de școlarizare și metodologia proprie de admitere a românilor de pretutindeni vor putea fi accesate pe site-ul fiecărei instituții de învățământ superior. Totodată, Ministerul Educației Naționale va actualiza informațiile de pe site-ul propriu, secțiunea dedicată românilor de pretutindeni.

Conform sursei citate, candidații români de pretutindeni care nu cunosc limba română vor putea să urmeze cursurile anului pregătitor doar în instituțiile de învățământ superior de stat ale căror programe au fost acreditate de ARACIS. Pentru o mai bună informare privind oferta de școlarizare a fiecărei instituții de învățământ superior pentru românii de pretutindeni, a condițiilor de selecție și a termenelor de depunere a dosarelor de candidatură, respectiv de confirmare a locului de studii, candidații sunt încurajați să se adreseze direct instituțiilor de învățământ la care doresc să aplice.