DIN NOU LA LINIA DE SOSIRE (II)

Adi Cristi

Retrospectiva nu înseamnă nicidecum confirmare sau repetiție generală, cât mai ales anamnesis. Acea aducere aminte cu semnificația învățăturii de minte. Rememorăm un trecut din care avem pretenția să fi învățat ceva. De această dată învățătura vine din propriile noastre greșeli sau din greșelile altora, contemporani nouă, care ne-au inclus și pe noi, fie ca beneficiari, fie ca victime colaterale.

Ne aducem aminte de ceea ce s-a întâmplat în 2014, cu noi, cu ei, cu țara. De regulă, astfel de întâmplări sunt sub ”așteptările noastre”. Tot timpul trăim în miezul propriilor noastre neîmpliniri. Regretele sunt mai puternice decât realizările. Avem ceva să ne reproșăm, să ne imputăm, să ne pară rău de timpul ”pe care l-am pierdut” în contul adversarilor, oricare ar fi aceștia.

Anul 2014 se înscrie și el în această logică a păgubașului, chiar dacă, trebuie să recunoaștem, după 16 noiembrie 2014 ne-a cuprins un dor nebun de speranță. Parcă lumea a început să se vadă puțin mai altfel, parcă în încăperile întunecate ale obișnuinței de a pierde a pătruns o rază, fie ea și de lanternă, dacă nu de Soare.

Avem o nouă perspectivă, o nouă șansă de a fi și altceva decât ne-am tot obișnuit să fim atunci când am fost luați în seamă, doar pentru a da bine în imagine, doar pentru a face impresie bună. De 25 de ani tot facem parte din acel puzzle în care rolul nostru este acela de a da contur noțiunii de popor. Chiar dacă acesta nu este decât un desen, o schiță, ideea că facem parte integrantă din popor, că despre noi se vorbește atunci când se face trimitere directă sau indirectă la țară, este un sentiment mai mult decât important. Politicienii știu ei ce știu în momentul în care încearcă să ne cucerească. Cum, de altfel, ne-au cucerit sau ne-am lăsat cuceriți în ultimul sfert de secol. Faptul că, textual scrie, ”noi suntem cei care conducem țara” (este adevărat, prin reprezentații noștri, aleși tot de noi) este un lucru numai bun de luat în seamă. Noi, poporul (în sensul: și eu și tu și ei, luați de peste douăzeci de milioane de ori) suntem inima țării, suntem cei care contează, cei care decid! Vorba vine, căci este, trebuie să recunoaștem, o ”vorbă frumoasă”, profundă, care ne stă bine, mai ales când ne îmbrăcăm ”hainele de sărbătoare”. Suntem niște fraieri sau ”am fost niște fraieri”, dacă sensul de naivi nu ne prea aduce necesarele lămuriri despre ceea ce s-a întâmplat cu noi în ultimii 25 de ani. Dacă aș folosi cuvântul ”proști” aș fi foarte exact și, în același timp, nedrept, cel puțin în retorica analizei implicării cetățeanului în problemele țării.

Ca un paradox, care ne copleșește, lucrează pentru noi și, în același timp, împotriva noastră, adevărul că dacă țara ar fi condusă în egală măsură de toți cetățenii ei, atunci, fără doar și poate, am ajunge nu numai în iad, cât mai ales în iadul iadului.

Nu tot timpul ceea ce dorește explicit și imediat poporul este și spre binele său. De aceea avem nevoie de conducători responsabili (în urma alegerii lor în fruntea noastră) de destinul țării, implicit de destinul poporului, al fiecărui cetățean, în mod egal.

Dacă ar fi să ne dăm seama, din proprie inițiativă, de greșelile noastre, pe care le facem cu acea dezinvoltură a nepăsării, atunci am conștientiza ceea ce trebuie să facem, ce mai avem de făcut, câți pași sunt necesari înainte și câți înapoi. Atunci am conștientiza că a face bine nu înseamnă și a face rău celuilalt, că există un bine comun tuturor, o cale de mijloc pe care putem să mergem împreună.

Împreună trebuie să fie cuvântul care să ne adune și nicidecum să ne dezbine, așa cum am trăit în ultima sută de ani. Unitatea nu înseamnă neapărat unanimitate, cât mai ales înseamnă să mergem împreună pe același drum, fiecare în ritmul lui, fiecare cântând ce dorește, îmbrăcat cum dorește, dar să mergem atât de aproape unul de celălalt, încât să fim conștienți că drumul acesta este drumul respectului de sine, dar și față de aproapele nostru.

Doar așa putem înțelege ce înseamnă a fi împreună, fără ca acest lucru să însemne să fim toți la fel. Unitate prin diversitate este semnalul pe care îl dă respectul față de valoare, oriunde s-ar afla aceasta, oricum ar arăta ea, indiferent de limba pe care o vorbește.

Anul 2014 dacă a reușit să ne învețe acest amănunt înseamnă că nu și-a irosit degeaba cele 31.566.000 de secunde. Urmează ziua de mâine, cu acea Linie de Sosire care este de fapt o nouă Linie de Plecare.