24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Ne aflăm în același punct în care am fost și acum un deceniu.Neclintiți, sub formă de statuie, pe soclul căreia se depun coroanele simbol al compasiunii. E semn, deci, de comemorare și nicidecum de aniversare. Zece ani în care românii s-au jucat de-a încrederea sub forma celei mai păguboase investiții. Degeaba am tot sperat că va fi bine, când replica imediată a fost că ne simțim din ce în ce mai rău. Nu mai prost, ci mai rău, atâta timp cât proști am fost și proști suntem, pentru că viitorul nostru ne confirmă că proști vom fi și de acum încolo, în veacul vecilor, Amin! De unde atâta prostie la un singur popor?! Că nu au pus românii sechestrul pe ea, gândind că aceasta ar fi averea de căpătâi, lăsată drept moștenire, din spațiul mioritic?
Niciodată nu ne-a fost chiar atât de rău, chiar atât de lehamete de ceea ce se întâmplă cu noi, noi, cei care am răsuflat ușurați atunci când ni s-a spus că regimul politic (cel mai fain și mai bun, mai frumos și mai devreme acasă) este regimul democrat, fără ca acesta să poată fi confundat cu un regim alimentar, fie chiar de succes. Cu toate acestea, am simțit că democrația trece și ea prin stomac, așa cum trec toate lucrurile importante din viața noastră, de la fluturii iubirii, la obezitatea – care ne omoară și ea cu zile.
Nu ne înțelegem între noi orice am face. Este un fel de blestem, de ”legare de cărți”, de pizmuire pe veci a unora împotriva altora, astfel încât, ne aflăm în fața unei ecuații plină de necunoscute, variabile și neașteptate, pentru care nu există rezolvare cu creierele noastre, oricât de odihnite sau de înfierbântate ar fi. Avem, într-adevăr, o mare problemă, comparabilă (pentru înțelegere) cu neșansa celui care se aruncă în gol de a se mai întoarce pe piscul de pe care s-a prăbușit. Această răzgândire de după începerea saltului și a căderii este începutul absurdului la români. Din acest punct se pot trasa scenarii, toate fantastice, toate S.F. unde totul este posibil. De la anularea legii gravitației, prin proteste masive de stradă și până la ignorarea cu bună știință de către președintele Klaus Iohannis a legilor naturii, chiar dacă CCR i-a atras atenția că o astfel de atitudine nu mai este de competența apărării constituționalității legilor, ci ea poate fi categorisită, pentru uzul personal al președintelui, ca fiind o abatere ce ține de un alt for și nu de conclavul celor nouă muritori, care se bucură totuși pe timpul mandatului lor (de nou ani) de beneficiile ”veșnicei intangibilități”.
Faptul că, nu există încă scos la iveală (din calcule și nu la modul empiric) acel numitor comun al aceleași direcții în care trebuie să tragem cu toții, pentru a se mișca țara, pentru a o scoate din prăpastie, din mocirlă, din șanțul deșănțat al anarhiei în care (trebuie să recunoaștem) am nimerit, spun unii, fără voia noastră, doar cu voia Puterilor Lumii, într-o pauză de rugăciune a lui Dumnezeu. Aici, în această postură nu ne mai permitem să filosofăm, să ne dăm deștepți, să ne batem cu pumnii în piept, sugerând celor de prin împrejurimile noastre că murim de dragul țărișoarei noastre, dar nu înainte de a ne simţi noi bine, de a ne lua în seamă, de a face tot ceea ce poate să facă un bun creștin pentru mortul care încă nu și-a dat ultima suflare, fiind doar într-o cădere liberă, este adevărat ”fără drum de întoarcere”.
De fapt pentru acest drum de întoarcere suntem noi astăzi chemați să gândim. După saltul mortal pe care l-am inițiat și făcut în afara discernământului, trebuie să ne salvăm pentru că numai așa mai poate fi salvată și țara, nevinovata. Salvarea este de fapt doar un alint, atâta timp cât, pe fond, nimic nu mai poate fi motivat, nimic nu mai poate fi readus la punctul tₒ, punct din care să reușim să dezvoltăm un nou început, o nouă atitudine care să ne permită să existăm. Nu avem acea unitate critică care să ne dezvolte forța necesară pasului înainte, mai ales când acesta trebuie făcut pe un teren accidentat.
Ludovic Orban este exemplul a ceea ce nu trebuie să fie cineva, care este mandatat să reprezinte voința unui anumit segment al electoratului. Un astfel de specimen definește cel mai bine lipsa de demnitate și de acomodare cu regula de aur a democraţie, aceea de a respecta votul majoritar, fără a-l bălăcii prin toate noroaiele țării, doar pentru că el are impresia că poate câștiga aplauze și prin astfel de metode. Când o moțiune de cenzură este pur și simplu ridiculizată de votul Parlamentului, iată care este reacția acestui inapt politic:
„Este rezultatul nesimţirii, slugărniciei, lipsei de curaj şi lipsei de responsabilitate faţă de destinul României a celor din majoritatea guvernamentală, care au preferat să stea alături de Liviu Dragnea, să-i gireze în continuare un regim de putere profund nociv pentru România, în loc să-şi facă datoria faţă de stat”, a spus Ludovic Orban, adăugând că lupta sa politică va continua.
Referitor la o propunere a lui Victor Ponta privind un posibil guvern de uniune naţională, liderul PNL a afirmat că ”nu comentează”.
”Ponta este un opozant mai tânăr, până acum a fost împreună cu Liviu Dragnea, au făcut o echipă care a împărtăşit o mulţime de lucruri în comun. Eu nu uit că Ponta a fost preşedinte, Dragnea, secretar general, că Ponta era premier şi mâna dreaptă a lui Ponta era Dragnea. Deocamdată trebuie să mai treacă ceva vreme până să aibă o foarte mare credibilitate în rândul publicului, care este efectiv împotriva PSD, împotriva lui Dragnea şi împotriva acestui mod nociv de a conduce România”, uitând să amintească reacția ”nefirească” a alegătorilor, care continua să crediteze PSD și astăzi cu procentele partidului câștigător, dacă ”duminica viitoare ar fi alegeri”.
ADI CRISTI
