Primăria Municipiului Iași organizează duminică, 1 iulie, de la ora 11.00, pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, evenimentul „Caravana Unirii”, dedicat Centenarului României. Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Primăriei, manifestările vor debuta la ora 11.00, pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, cu un concert al Fanfarei Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt”. „Caravana Unirii” este un proiect cultural organizat cu ocazia aniversării centenarului Marii Uniri din 1918. Trei autobuze ale Companiei de Transport Public Iași au fost personalizate exterior în culorile drapelului național, fiecare dintre vehicule purtând câte o culoare a tricolorului. Proiectul readuce în prim-plan statutul de capitală națională a Iașului în perioada 1916 – 1918, la Iași fiind puse bazele unirii ce a condus la formarea României Mari. Astfel, pe fiecare laterală a autobuzelor se regăsește mesajul „Iașul salută România Mare!”. Pe caroseriile autobuzelor sunt reprezentate o sută de simboluri sugestive pentru momentele istorice de referință ale neamului românesc precum și pentru realizările românilor de-a lungul timpului. Saloanele autobuzelor sunt transformate în galerii expoziționale neconvenționale, care includ variate informații și materiale foto-video. Autobuzul Albastru găzduiește o expoziție dedicată evenimentelor istorice din 1916-1918, în Autobuzul Galben sunt realizate proiecții video cu filme documentare istorice, iar în Autobuzul Roșu sunt prezentate explicațiile celor 100 de simboluri, precizează reprezentanşii Primăriei. „Caravana Unirii” va străbate teritoriul României Mari, poposind în marile orașe reședință de județ, dar și în orașele Chișinău și Cernăuți, în prezent parte a Republicii Moldova, respectiv a Ucrainei. Proiectul este realizat de Primăria Municipiului Iași, Departamentul Centenar în colaborare cu Compania de Transport Public Iasi, Asociația TramClub Iași, Atelier Spre, cu sprijinul Universității Naționale de Artă „George Enescu” Iași, Facultatea de Arte Vizuale și Design, Specializarea Design. (E.M.)