Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași va începe oficial, de luni, 9 iulie 2018, admiterea pentru programele de licență la cele 11 facultăți, înscrierile pentru programele de master începând încă din această săptămână, de pe 2 iulie. Rectorul instituției de învățământ superior tehnic, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, a declarat într-o conferință de presă organizată miercuri, 4 iulie 2018, în Aula Magna „Carmen Sylva” a TUIASI, că anul acesta vor fi mai multe locuri scoase la concurs pentru licență. „Este un record de locuri primite de universitatea noastră din ultimii zece ani, sper să le putem ocupa, avem semnale în acest sens. Spre deosebire de anul trecut avem 80 de locuri mai mult la buget la licență, 137 de locuri la master și un loc la doctorat. Deci avem pentru studiile universitare de licență 2.590 de locuri la buget și aproape 600 de locuri la taxă, pe care le putem varia cât va fi necesarul, în limita capacității de școlarizare. Avem 1.870 de locuri bugetate la masterat și aproape 700 la taxă, în timp ce la doctorat avem 141 de locuri bugetate”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.
Pe lângă aceste locuri, se adaugă și cele menite candidaților români de pretutindeni, pe care candidează în principal tinerii din Republica Moldova. Aici, anul trecut TUIASI a avut în vară alocate 250 de locuri, care au mai fost suplimentate până la 300, locuri pe care au candidat în total aproape 490 de persoane. Anul acesta au fost alocate direct 300 de locuri, cu posibilitatea de a suplimenta acest număr dacă solicitările vor fi la fel de mari ca în anul precedent. Pentru a promova oferta educațională de peste Prut, o caravană a universității a fost de mai multe ori de la începutul acestui an în cele mai mari patru orașe din Republica Moldova – Chișinău, Ungheni, Bălți și Cahul. Mai mult decât atât, vor exista centre de înscriere în fiecare dintre aceste patru orașe, iar tinerii basarabeni care vor dori, totuși, să vină la Iași să își depună dosarul, vor putea beneficia de o noapte de cazare gratuită în Campusul „Tudor Vladimirescu”, pentru a putea finaliza formalitățile fără grabă.
„Procedura de înscriere la studiile universitare de licență este aceeași ca anul trecut, cu un singur dosar și o singură taxă te poți înscrie la cele 11 facultăți, cu mențiunea că la două dintre ele va fi examen de admitere, la Automatică și Calculatoare, dar și la Arhitectură. Cei care nu iau acest examen pot fi distribuiți în funcție de opțiune și de medie la celelalte facultăți. Taxa este de 100 de lei, iar pentru cei din Republica Moldova nu există taxă de înscriere. Pe 10 septembrie, dacă va fi cazul, vom începe înscrierea pentru locurile care au rămas vacante în urma sesiunii de vară”, a mai precizat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.
Manualul procedurilor TUIASI, unul dintre cele mai complexe la nivel universitar
La conferința de presă a luat parte și prof. univ. dr. ing. Tania Hapurne, președintele Senatului, care a prezentat ultimele rezultate ale concursurilor de posturi didactice organizate la TUIASI, dar și felul în care dezvoltă Senatul manualul procedurilor. „Manualul procedurilor conține 185 de proceduri, regulamente, ghiduri, instrucțiuni, pe care Senatul le actualizează în mod constant, ținând cont de modificările legislative care apar și de noile cerințe din interiorul universității. Chiar în această perioadă este în studiu spre avizare și aprobare în următoarea ședință de Senat un ghid pentru întocmirea documentației în vederea evaluării programelor de masterat, fiind necesar deoarece au apărut modificări în procedura de evaluare a ARACIS-ului și care presupune acum acreditarea domeniilor de masterat și nu a programelor individuale”, a declarat președintele Senatului. În momentul de față, prof. univ. dr. ing. Tania Hapurne a specificat că Politehnica ieșeană are unul dintre cele mai complexe manuale ale procedurilor din țară la nivelul universităților.
Cel mai securizat campus din țară
În ceea ce privește felul în care îi va aștepta universitatea pe studenți din toamnă, în noul an universitar, atât pe boboci, cât și pe cei care sunt deja studenți ai TUIASI, ing. Bogdan Budeanu, directorul Direcției Servicii Studențești, a precizat că pe parcursul verii se vor continua o serie de investiții capitale pentru securitatea și confortul studenților. Vor fi instalate mai multe camere de supraveghere, numărul total ajungând la peste 300, ceea ce va transforma Campusul „Tudor Vladimirescu” în unul dintre cele mai bine supravegheate campusuri din întreaga țara.
Va fi construit, cu un buget de 200.000 de lei, din fonduri de dezvoltare instituțională, un spațiu modern de „co-working”, unde studenții vor putea veni să lucreze la proiecte individuale sau de grup într-o încăpere dotată cu aer condiționat, Internet wireless fiabil, de mare viteză, mobilier de ultimă generație, proiectat de către trei studenți de la Facultatea de Arhitectură.
„Încercăm să fim cât mai aproape de studenți, să le oferim acele lucruri pe care eu și colegii mei nu le-am avut pe perioada cât am fost studenți. Încercăm să fim o administrație mai deschisă și mai apropiată lor, pentru că studenții, dacă se simt bine și duc o viață confortabilă în campus, vor da și un randament foarte bun în zona academică. În ceea ce privește investiția în securitatea lor, vor fi supravegheate video toate străzile și aleile din campus. Toate cele trei sisteme pe care le vom instala, cu valoarea de 400.000 de lei, cumulează 160 de camere cu rezoluție HD. Dublăm aproape numărul celor existente și avem posibilitatea să identificăm repede dacă apar probleme legate de siguranța studenților”, a completat ing. Bogdan Budeanu.
Admiterea la TUIASI începe luni, 9 iulie, și se va desfășura pe parcursul a două săptămâni. Mai multe detalii găsiți pe www.tuiasi.ro/admitere.