România găzduiește, în perioada 3 – 14 iulie, la Cluj-Napoca, a 59-a ediție a Olimpiadei Internaţionale de Matematică (OIM), competiție dedicată elevilor de liceu. Olimpiada reunește 615 concurenți și 263 profesori coordonatori sau observatori din 114 țări. Fiecare stat este reprezentat de o echipă formată din maximum șase elevi, însoţită de cel puţin doi profesori. Participă, de asemenea, 900 de invitați străini.
Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc duminică, 8 iulie, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, iar probele de concurs sunt programate în zilele de 9 şi 10 iulie. Durata este de patru ore şi jumătate, timp alocat rezolvării a șase probleme (traduse în limba fiecărei ţări prezente). Evaluarea lucrărilor se va face în intervalul 11-12 iulie și va fi urmată de festivitatea de premiere (13 iulie).
Competiția este organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale, Societatea de Ştiinţe Matematice din România şi Inspectoratul Şcolar Județean Cluj. De asemenea, sunt implicați o serie de parteneri instituționali naționali și locali: Institutul de Matematică „Simion Stoilow” din cadrul Academiei Române, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Consiliul Judeţean Cluj și Primăria Municipiului Cluj-Napoca.
Președintele de onoare al olimpiadei este academicianul Viorel Barbu, profesor universitar, președinte al Secției de Matematică a Academiei Române și membru al echipei României la prima ediție a competiției, desfășurată în 1959, tot în România.
Olimpiada Internațională de Matematică a fost lansată de țara noastră în 1959, la iniţiativa profesorului Tiberiu Roman, secretar general al Societății de Ştiinţe Matematice. Primele două ediții s-au desfăşurat la Braşov şi Sinaia, reunind exclusiv ţări din fostul bloc comunist. În 1969 a participat şi prima ţară occidentală, iar după 1970 mai multe state vestice au devenit membre ale OIM. România deţine recordul de organizări, fiind gazdă în 1969, 1979 şi 1999. România şi Bulgaria sunt singurele ţări cu prezență neîntreruptă la acest concurs, iar într-un clasament neoficial pe medalii, România se clasează pe locul trei.
Demersul de a aduce competiția pentru a patra oară în țara noastră aparține Societăţii de Ştiinţe Matematice din dorința de a celebra Centenarul Marii Uniri de la 1918.