Fostul președinte american George H.W. Bush a fost externat marți din spitalul din Houston (statul Texas) unde fusese internat pe 23 decembrie ca urmare a unor probleme respiratorii, transmit agențiile Reuters, DPA și AFP.”Președintele Bush (senior) a fost externat din spitalul Houston Methodist astăzi. El se odihnește acum acasă, grație medicilor și asistentelor care au avut grijă de el”, a spus purtătorul de cuvânt Jim McGrath.Bush senior a mai fost internat la același spital în noiembrie 2012 pentru a-și trata o bronșită și alte complicații legate de aceasta, fiind externat după șapte săptămâni, în ianuarie 2013.El a marcat împlinirea a 90 de ani în 2014 printr-o săritură cu parașuta în apropiere de Kennebunkport (statul Maine).Republicanul George H.W. Bush a fost președinte al SUA în perioada 1989 — 1993. Fiul său George W. Bush a fost de asemenea președinte, între anii 2001 și 2009, iar un alt fiu al său, Jeb, a anunțat în această lună că se gândește să candideze la funcția supremă în SUA.