Preşedintele american Donald Trump a atribuit luni relaţiile proaste dintre Washington şi Moscova „vânătorii de vrăjitoare” conduse, în opinia sa, de FBI, care anchetează amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016, transmite AFP.
„Relaţiile noastre cu Rusia nu au fost NICIODATĂ atât de proaste, din cauza anilor de stupiditate din partea SUA, iar acum, vânătorii de vrăjitoare”, a scris Trump pe Twitter, cu câteva ore înainte de întâlnirea extrem de aşteptată cu preşedintele rus Vladimir Putin la Helsinki.
Într-o altă postare, Trump a mai spus că predecesorul său Barack Obama nu a acordat atenţie acuzaţiilor FBI privind amestecul Rusiei în alegeri şi că ele au fost luate în serios abia după ce el a ajuns preşedinte.
„Preşedintele Obama a crezut că Hillary Necinstita va câştiga alegerile, aşa că atunci când a fost informat de FBI despre amestecul Rusiei, a spus că nu este posibil, că nu e mare lucru şi nu a făcut NIMIC în legătură cu asta. Când am câştigat eu, a devenit o mare chestie şi (a apărut) vânătoarea de vrăjitoare aranjată, condusă de Strzok!”, a scris Trump pe Twitter.
Liderul de la Casa Albă s-a referit la Hillary Clinton, rivala sa democrată de la alegerile din 2016, şi la Peter Strzok, un agent FBI care l-a criticat pe Trump în timpul campaniei. AGERPRES