Reacţia Rusiei la decizia Alianţei Atlanticului de Nord de a acorda statutul de membru Ucrainei şi Georgiei ar putea fi „extrem de negativă”, a declarat preseşdintele rus Vladimir Putin într-un interviu acordat postului Fox News, relatează site-ul agenţiei Tass.
„Pentru noi reprezintă o ameninţare directă la adresa securităţii naţionale. Extinderea infrastructurii NATO mai aproape de frontierele noastre reprezintă o ameninţare, iar reacţia ar fi extrem de negativă”, a declarat Vladimir Putin.
„Extinderea infrastructurii şi capabilităţilor NATO este o îngrijorare pentru noi, cât şi creşterea numărului personalului în regiuni în care nu ar trebui să fie”, a afirmat liderul de la Kremlin, adăugând că, în anumite regiuni, numărul personalului militar a crescut până la 10.000 de oameni.
Potrivit preşedintelui rus, Rusia reacţionează la „ceea ce se întâmplă în jurul ei”.
„Spre exemplu extinderea NATO către Est. Când Uniunea Sovietică retrăgea trupele din Germania, ni s-a spus că ruşii trebuie să cunoască un lucru: că NATO nu se va extinde niciodată dincolo de frontierele Germaniei. În două valuri de extindere, acest lucru s-a întâmplat, în pofida posturii noastre. Nimănui nu i-a păsat de postura noastră”, a declarat Putin.
În cadrul summitului NATO de la Bucureşti, care a avut loc în urmă cu zece ani, Alianţa a afirmat că Ucraina şi Georgia vor putea obţine ulterior statutul de membru