Aproape 800 de mașini ale Companiei Naționale Poșta Română (CNPR) vor avea, începând cu 1 ianuarie 2015, echipamente de monitorizare GPS, în urma unei investiții de aproximativ 400.000 de euro.
Până în acest moment, 150 de autovehicule ale companiei au fost dotate cu sistem GPS, în perioada 2010 — 2011.
Fiecare autovehicul monitorizat, din cele 796 din categoria autoutilitare, va avea câte un modul GPS și echipament CANBUS, prin care se vor colecta date privind poziția și viteza autovehiculului, dar și parametrii de funcționare, așa cum sunt monitorizați pe computerul de bord. Din acestea, 390 de autoutilitare destinate transportului de valori vor fi dotate cu butoane de panică și vor fi dispecerizate printr-un serviciu special autorizat de Inspectoratul General al Poliției Române. Prin acționarea acestor butoane, în caz de atac, va fi alarmat dispeceratul de serviciu al Poliției conectat la 112.
Introducerea sistemului GPS pe întreaga flotă auto a Poștei Române va reduce cheltuielile generate de consumul de carburanți, pe cele cu plata orelor suplimentare ale șoferilor, dar și pe cele cu reparațiile, prin controlul vitezei de deplasare. În plus, va reduce timpii de parcurs prin folosirea rutelor optime, fără kilometri nejustificați, și va crește siguranța în exploatare.
‘Poșta Română își permite, în acest moment, să facă o investiție absolut necesară în procesul de modernizare a serviciilor companiei. Introducerea GPS pe toată flota auto asigură folosirea eficientă a parcului și crește siguranța în exploatare pentru autovehicule, pentru șoferi și pentru încărcătură, fie că este vorba despre valori sau despre corespondență. Eficiența și calitatea serviciilor poștale nu mai pot fi asigurate în lipsa acestor mijloace moderne de monitorizare a activității, pe care concurența le folosește deja de mult timp’, a declarat Alexandru Petrescu, directorul general al Poștei Române.
Flota auto a Poștei Române este compusă din 925 de autovehicule și 35 de mopede. Contractul de servicii de monitorizare și dispecerizare ale flotei operatorului național de servicii poștale, câștigat prin licitație publică și încheiat în 18 decembrie 2014, are valoarea de 397.680 de euro, pentru o perioadă de doi ani.
Poșta Română a contribuit, în 2014, cu 390 de milioane de lei (87,8 milioane de euro) la bugetul de stat, aceasta fiind o sumă record în condițiile disponibilizărilor operate în anii trecuți și care au redus contribuțiile din impozitul pe salarii. Peste 22% din această sumă reprezintă TVA aferentă contractelor comerciale încheiate în cursul anului 2014.
Poșta Română este lider pe piața serviciilor poștale în România, cu o cifră de afaceri anuală de peste 1,2 miliarde lei, și operează printr-o rețea de peste 5.600 de oficii poștale cu acoperire națională. Anual, compania procesează un volum de sute de milioane de trimiteri poștale și distribuie, lunar, către 5 milioane de beneficiari drepturile bănești aferente sistemului public de pensii, al asigurărilor sociale de stat, IOVR, agricultori și pensii militare. În acest moment, Poșta Română are peste 27.000 de salariați, fiind cel mai mare angajator din țară.